10. ianuarie 2009 14:37; Reactualizat la: 10.01.2009 14:37


Echipă tânără la prefectură, începe lupta pentru descentralizate!

Echipă tânără la prefectură, începe lupta pentru descentralizate!
Subprefecţii propuşi de PSD Timiş sunt Eugen Dogariu şi Călin Dobra, iar partidul şi-a reconfirmat sâmbătă sprijinul pentru Titu Bojin, la conducerea Direcţiei Apelor Banat şi a decis numirea lui Nicuşor Tâţu ca director la Direcţia Silvică. PD-L l-a propus prefect pe Mircea Băcală.

 (17 comentarii)

Deşi liderul PSD Timiş, Ilie Sârbu, nu s-a sfiit să declare, încă de zilele trecute, că propunerile PSD pentru cele două funcţii de subprefecţi sunt Eugen Dogariu şi Călin Dobra, propunerile au fost supuse la vot, în Biroul Permanent Judeţean lărgit al PSD Timiş, de-abia sâmbătă. În aceste condiţii, la Prefectura Timiş se prefigurează poate cea mai tânără echipă din istoria instituţiei: Dobra, directorul Clubului Sportiv Municipal din Lugoj şi consilier local, are 30 de ani, Dogariu, consilier local – 31 de ani, iar Mircea Băcală, cel votat şi propus de PD-L pentru funcţia de prefect, consilier al preşedintelui CJT, Constantin Ostaficiuc, are 40 de ani. Băcală este însă contestat de un alt democrat-liberal care s-a vrut şi el prefect, dar a obţinut mai puţine voturi în Biroul Permanent Judeţean al PD-L Timiş, Viorel Oancea, iar contestaţia va fi analizată luni de conducerea centrală a partidului. Prin plecarea lui Dogariu din Consiliul Local Timişoara, locul său va fi ocupat, se pare, de social-democratul Mihai Ritivoiu. Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a luat sâmbătă şi alte decizii: „S-a hotărât reconfirmarea sprijinului, în cazul meu, pentru funcţia de de director al Direcţiei Apelor Banat, pentru că puteau şi alţi colegi să-şi exprime dorinţa pentru această funcţie, şi numirea lui Nicuşor Tâtu ca director la Direcţia Silvică. A fost unanimitate de voturi”, ne-a declarat vicepreşedintele PSD Timiş Titu Bojin. În ceea ce priveşte celelalte instituţii descentralizate, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, susţine că nu s-a discutat deocamdată nimic, deşi în filială a început o luptă aprigă pentru funcţiile din judeţ şi fiecare încearcă să tragă sfori pe unde poate. Săptămâna viitoare vor începe oficial negocierile cu partenerii de coaliţie din PD-L. Pesediştii au stabilit deja ca din Biroul Judeţean care va purta negocieri cu PD-L să facă parte: Francisc Boldea, Dorel Covaci, Sabin Bociu, Sorin Grindeanu şi Adam Crăciunescu.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou