10. mai 2008 13:41; Reactualizat la: 10.05.2008 13:41


Concert excepţional pe Bega

Concert excepţional pe Bega
TIMIŞOARA – Spectacolul oferit timişorenilor de Filarmonica Banatul i-a lăsat pe aceştia cu gura căscată. Un astfel de show nu a mai fost organizat până acum în oraş. VIDEO 

 (5 comentarii)

Vineri seara, de la ora 21, nu mai puţin de 150 de muzicieni au concertat pe un ponton aflat pe Canalul Bega, vizavi de Flora. Mii de timişoreni s-au adunat pe cele două faleze ale râului pentru a asculta muzică simfonică. Ei au avut parte de mai multe surprize oferite de organizatori. Filarmonica a interpretat Imnul Europei, iar cantorii au tras după ei cele 27 de steaguri ale Uniunii Europene.

Un alt moment care a făcut senzaţie a fost apariţia unei sirene într-o gondolă. Sirena era de fapt o soprană, iar după trecerea ei, pe Bega au plutit zeci de flori metaforice de gheaţă realizate din polistiren şi lumânări. Timişorenii prezenţi în număr mare la eveniment au mai avut ocazia să vadă jonglerii cu focul, răsplătite cu aplauze. Instrumentiştii au mai interpretat, printer altele, Valurile Dunării de I. Ivanovici şi Dunărea Albastră de J. Strauss.

Spectacolul a durat aproximativ o oră şi s-a încheiat cu un foc de artificii impresionant. Accesul publicului a fost gratuit, iar rugile organizatorilor au fost ascultate pentru că nu a plouat, iar vremea a fost destul de bună.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou