28. martie 2008 16:43; Reactualizat la: 28.03.2008 16:43


CJT a luat un credit de 100 de milioane de lei

CJT a luat un credit de 100 de milioane de lei
TIMIŞ – Consiliul Judeţean Timiş a aprobat, vineri, prin hotărâre a plenului, semnarea contractelor de împrumut în valoare de 100 milioane lei, de care va beneficia în următorii 20 de ani.

Împrumutul este format din linie de credit revolving “bridge loan” cu plafon de 100 milioane de lei, pe o perioadă de 3 ani ce va fi refinanţat prin emisiune de obligaţiuni pe piaţa internă de capital în valoare de maxim 100 milioane lei cu o maturitate de 17 ani. Prin acest împrumut se vor finanţa şi cofinanţa proiecte de interes judeţean ce contribuie semnificativ la dezvoltarea judeţului Timiş. În urma licitaţiei, organizată în lunile noiembrie-decembrie 2007, au fost primite un număr de trei oferte pentru creditare bancară, intermediere şi vânzare de obligaţiuni ale judeţului Timiş de la consorţiile bancare BRD-BRD Securities, Dexia Kommunalkredit-BT Securities şi Raiffeisen Bank–RCI.

Produsul financiar integrat a fost structurat de consilierul financiar al Consiliului Judeţean Timiş, VMB Partners SA, care a asigurat asistenţă pentru evaluarea şi analiza ofertelor înaintate de către consorţiile bancare. A fost desemnată câştigătoare oferta consorţiului format din BRD-BRD Securities, această ofertă fiind şi cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar.

Potrivit lui Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, „am accesat acest instrument de finanţare format din linie de finanţare de tip Bridge Loan şi obligaţiuni emise pe piaţa interna de capital, conştientizând importanţa unei bune absorbţii în următorii ani a fondurilor europene în condiţii de costuri minime privind finanţarea şi cofinanţarea obiectivelor prioritare. Prin acest împrumut se vor finanţa şi cofinanţa noi obiective de investiţii cu aport însemnat la dezvoltarea judeţului. Această decizie a fost susţinută de către Consiliul Judeţean în contextul perspectivelor de îmbunătăţire şi dinamizare a climatului socio-economic al judeţului Timiş. De asemenea, Consiliul Judeţean Timiş deţine un rol important şi în dezvoltarea regională, rol pe care trebuie să şi-l asume cu profesionalism şi maximă transparenţă. Lista cu obiectivele ce vor fi finanţate din acest împrumut cuprinde: reabilitarea DJ 572 şi a DJ 691, centura de ocolire a oraşului Buziaş, infrastructura de afaceri a zonei industriale Săcălaz şi alte investiţii ce vizează dezvoltarea infrastructurii şi ridicarea standardului de viaţă. Un criteriu important pentru potenţialii noi investitori îl reprezintă gradul de dezvoltare a climatului social, cultural şi economic. O infrastructură la standarde europene va atrage noi investiţii şi va mări confortul şi oportunităţile cetăţenilor, contribuind astfel la bunăstarea şi formarea unei comunităţi cu un bogat patrimoniu economic, cultural şi turistic. Prin accesarea acestui tip de împrumut se va distribui şi minimiza efortul financiar pe care judeţul trebuie să-l facă în demersurile sale de atingere a standardelor comunitare.”

Valentin Miron, director general al VMB Partners a precizat: „Consiliul Judeţean Timiş este beneficiarul acestei oferte atractive de finanţare care îmbină avantajele generate de produsele bancare cu avantajele instrumentelor pieţei de capital, astfel încât proiectele judeţului Timiş se pot materializa mai uşor, flexibil şi la un cost redus. Acest tip de mecanism financiar a fost elaborat şi implementat cu succes de către compania noastră şi în cazul altor autorităţi publice locale care au solicitat asistenţă profesionistă în obţinerea resurselor necesare dezvoltării. Printre acestea se numără, Primăria municipiul Alba Iulia, Primăria municipiul Bacău, Primăria municipiul Iaşi, Primăria oraşului Predeal, Primăria municipiului Târgu Mureş, Primăria municipiului Timişoara, Primăria municipiului Orăştie, Primăria municipiul Zalău, şi altele”.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Politistii au sustinut primele probe la Raliul Criminalistilor
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți [...] mai multe »
O noua piatra de temelie in campanie, pentru pasajul subteran din zona Michelangelo
Chiar dacă lucrările se preconizează că vor începe în cel mai fericit caz în luna august, primarul şi cei doi [...] mai multe »
Recital baroc la Muzeul de Arta Timisoara
Palatul Baroc din Timişoara găzduieşte mâine ultimul recital al proiectului muzical intitulat Barocul în ipostaze [...] mai multe »
UDMR despre votul uninominal: Reusim sa facem dintr-un sistem prost, unul si mai prost
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler nu a ezitat să atace, vineri, la Timişoara, noul sistem de vot uninominal, despre [...] mai multe »
Concertul de la miezul noptii: Boris Kovač & Ultima Armonia
Un ceas de jazz fenomenal, hipnotic aproape, au trăit sutele de timişoreni care l-au aşteptat pe Boris Kovač la [...] mai multe »
Fetita de 8 ani lovita de o masina in localitatea Sustra
O fețiță de 8 ani a fost rănită în urma unui accident rutier, care s-a petrecut joi după - amiază în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou