Boc şi Ciuhandu, în
discuţii la Timişoara
Veniţi în scop electoral la
Timişoara, premierul Emil
Boc şi ministrul Dezvoltării
Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, au avut
duminică dumineaţă o
întâlnire cu primarul
ţărănist Gheorghe
Ciuhandu, la care au participat
şi preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc,
şi alţi reprezentanţi ai guvernului
şi ai PD-L. A fost atins, bineînţeles,
subiectul reabilitării termice a blocurilor,
în contextul în care
Timişoara aştepta bani
pentru reabilitarea a peste 2.556 de apartamente prin
acest program naţional şi a primit pentru…
60. Mai exact, oraşului de pe Bega i-a fost
alocată o finanţare de 228.878 lei, în
timp ce municipiul Lugoj, care are un subsecretar de
stat PD-L, Marius Martinescu, a primit 1.991.328 lei.
Nu putem să nu remarcăm faptul că pentru
Cluj Napoca a fost alocată suma de… 28.461.480
lei. Există însă şi
explicaţii: „Din nefericire,
Primăria Timişoara nu a
trimis indicatorii tehnico-economici la minister,
urmează să-i trimită în luna mai,
în urma şedinţei din 24 mai, aşa
cum am discutat cu primarul, după care în
luna iulie vor fi prinse şi celelalte blocuri
rămase restante din
Timişoara”, a declarat
premierul Emil Boc, după
întrevederea cu Ciuhandu.
Ciuhandu: „Am primit asigurări
de la domnul ministru…”
Primarul susţine însă că au fost
transmise documentaţiile necesare, mai ales că
în bugetul local a fost cuprinsă suma de
11.620.000 de lei, adică partea de 30 la sută
care revine autorităţilor locale din costurile
estimate cu reabilitarea celor 75 de blocuri propuse.
„
Ni s-a spus cum că indicii n-ar fi parvenit
la minister. După ştiinţa mea au fost
trimişi. Oricum, am primit asigurări de la domnul
ministru Blaga că asta a fost prima tranşă
şi că urmează a doua tranşă
în iulie şi că vom primi atunci banii.
(…) Auditul şi SF-urile se termină în
cursul lunii mai şi vor fi avizate în
şedinţa de consiliu. Noi am trimis nişte
indicatori la minister, domnul ministru zice că n-au
venit, voi verifica ce s-a întâmplat, cert este
că anul trecut am făcut vreo 240 de apartamente
şi anul acesta, cu banii prevăzuţi, nu
ştiu pe ce bază, dacă nu s-ar fi trimis
indicatorii, ar fi numai 60 de apartamente. Dacă au
fost deficienţe de comunicare ele se vor rezolva,
problema este să fim într-adevăr
susţinuţi aşa cum ni s-a promis”,
a spus
Ciuhandu.
Slabe speranţe cu pasajul din
Timişoara
Edilul-şef al Timişoarei a solicitat din nou
fonduri de la guvern pentru reabilitarea pasajului din
Calea Şagului, dar… „
nu ni s-a promis mare
susţinere, cel puţin pe anul în
curs”, susţine
Ciuhandu.
„
Legat de pasaj, încercăm să
găsim soluţii financiare, în acest moment
am luat act de necesarul de finanţare, am discutat
şi cu domnul ministru Berceanu şi să
sperăm că vom putea găsi, în partea a
doua a anului, resurse financiare la nivel guvernamental,
pentru a ajuta administraţia locală”,
a spus prim-ministrul. La fel promitea şi ex-premierul
Călin Popescu Tăriceanu, anul trecut. Un alt
subiect abordat este cel privind realizarea unui bazin
olimpic de înot şi a unei săli polivalente
la
Timişoara. Autorităţile
au identificat deja un teren de 7,7 hectare pentru aceste
obiective, în zona Stadionului Dan
Păltinişanu, între bd. Iosif Bulbuca
şi str. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu.
Boc a precizat că acest proiect va
intra într-un viitor program de finanţare al
Ministerului Dezvoltării Regionale şi că
există şanse ca acest lucru să se
întâmple chiar anul acesta, dacă toţi
indicatorii vor fi pregătiţi şi terenul va
fi transferat Companiei Naţionale de Investiţii
potrivit legii.
Locuinţe ANL la
Timişoara
S-a discutat şi despre construirea de noi
locuinţe ANL la
Timişoara, a mai
adăugat
Ciuhandu: „
Noi am
pus la dispoziţia ministerului, în Calea Urseni
şi Calea Moşniţei, mai bine de 7 hectare
pentru blocuri şi case individuale ANL. Ni s-a promis
că vor fi bani şi că se vor transmite. La
fel, şi pentru programe sociale în zona Steaua,
am avansat o variantă ministerului. Deci s-au
făcut promisiuni şi aşteptăm acum ca
ele să se materializeze…”, a adăugat
primarul. Nu în ultimul rînd, municipalitatea a
solicitat finanţare şi pentru organizarea
manifestărilor prilejuite de împlinirea a 20 de
ani de la Revoluţie în acest an. Premierul Emil
Boc a dat asigurări că se vor
găsi bani, în funcţie de buget, pentru
sprijinirea acestor evenimente.