Asociaţia Little People România îşi propune ca Ziua Galbenă să devină o tradiţie şi o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care au nevoie de susţinere şi curaj. La nivel naţional, cu ocazia acestei zile, vor avea loc acţiuni, în secţiile de oncopediatrie în care asociaţia îşi desfăşoară zilnic activitatea şi în mijlocul comunităţii. Pe secţiile de oncopediatrie, Asociaţia Little People România a pregătit programe speciale cu tematică galbenă, care să le amintească copiilor şi adolescenţilor că există speranţă.
,,Toate ne stau în putinţă dacă vrem… Şi noi, Temerarii, avem puterea şi şansa de a schimba vieţile celor aflaţi acum în suferinţă, dându-ne, pe noi ca exemplu grăitor că se poate învinge boala, că nu trebuie să îşi piardă nicidecum curajul”, este mesajul unei tinere, membră a Clubului Temerarii – Comunitatea tinerilor români supraviețuitori de cancer.
Citiți principiile noastre de moderare aici!