10. noiembrie 2009 18:14; Reactualizat la: 10.11.2009 18:14


Cine are policard, primeşte unul gratis şi sezonul viitor

Cine are policard, primeşte unul gratis şi sezonul viitor
Veste bună pentru suporterii alb-violeţi conştiincioşi. Cine a achiziţionat în acest sezon un abonament la meciurile de acasă al FC Timişoara va beneficia de un bonus nesperat pentru sezonul viitor: un policard gratuit.

 (1 comentariu)

Măsura vine oarecum normal, ca o compensaţie pentru cei care au plătit abonamentele la un anumit preţ, mai ridicat decât ar fi costat achiziţionarea unor bilete individuale, la noile tarife. Vă reamintim că, de curând, clubul a decis să aplice noi preţuri, reduse, la majoritatea biletelor pentru meciurile lui FC Timişoara, de pe Dan Păltinişanu, contând pentru Liga I.

Ţinând cont de noua politică de vânzare a biletelor, care are ca ţintă readucerea publicului nostru pe stadion, Consiliul de Administraţie al clubului a decis la propunerea mea ca suporterii care şi-au achiziţionat abonamente pentru sezonul 2009-10 al Ligii I să primească gratuit, nominal, câte un abonament pentru ediţia de campionat 2010-11”, a anunţat Marian Iancu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara.

 


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou