22. ianuarie 2009 07:03; Reactualizat la: 22.01.2009 07:03


Cinci maşini incendiate intenţionat la Sânandrei

Cinci maşini incendiate intenţionat la Sânandrei
Timiş – Mână criminală în localitatea timişeană Sânandrei. Persoane necunoscute încă au incendiat cinci maşini, proprietate a două familii mutate recent în localitate. Pagubele depăşesc 30 de mii de euro.  | Masini incendiate la Sanandrei II |Video

 (7 comentarii)

Incendiul a fost pus cu puţin după ora cinci dimineaţa. Una dintre familii locuieşte la doar câţiva paşi de primăria din localitate. Oamenii s-au mutat în Sânandrei în luna martie a anului trecut şi nu îşi pot închipui cine ar fi putut să le distrugă autovehiculele. Paguba lor este şi cea mai mare, aproape 25 de mii de euro. Piromanii le-au incendiat toate cele trei vehicule pe care le aveau parcate în faţa casei, două dintre ele nou-nouţe. De cealaltă parte, pe o stradă paralelă, locuieşte o familie de tineri. Unul dintre ei a auzit zgomote pe stradă şi a dat alarma. Nici ei nu îşi pot închipui cine le-ar vrea răul pentru că locuiesc în Sânandrei doar de cinci luni. Numai trei dintre cele cinci maşini sunt asigurate iar celelalte două au numai RCA-ul. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale şi s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră. Poliţiştii au demarat acum o anchetă şi încearcă să dea de urma vinovaţilor. Ei încearcă să afle ce i-a făcut pe aceştia să incendieze maşinile celor două familii.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou