28. iulie 2010 11:45; Reactualizat la: 28.07.2010 11:45


Cateva sectii de la spitalul din Lugoj ar putea fi privatizate

Cateva sectii de la spitalul din Lugoj ar putea fi privatizate
Datoriile mari cu care se confruntă Spitalul Municipal din Lugoj dau bătăi de cap primăriei municipiului. Edilul-şef al oraşului, Francisc Boldea, doreşte privatizarea unor secţii, pentru ca activitatea din spital să fie eficientizată. De asemenea, este posibil ca personalul instituţiei medicale să fie redus în perioada următoare.(3 comentarii)

„Actualmente există un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate de 12.800.000 lei, iar fondul de salarii prevăzut pentru acest an este de 14.800.000 lei, ca atare există un minus de 2.000.000 lei numai la salarii. Faptul că s-au redus salariile cu 25% şi a rămas suma necesară pentru salarii de 12.000.000 nu ajută cu nimic, deoarece Trezoreria va lua aceşti bani imediat. Deci practic prin reducerea aceasta de 25% spitalul nu a câştigat nimic, deoarece contractul cu Casa de Sănătate abia asigură salariile. De aici şi până la obligaţia pe care o avem de a reduce cheltuielile de personal la 70% este altceva mult mai dificil de realizat. Nu este posibil ca la 50 de medici să existe încă 360 de angajaţi: asistenţi, infirmieri, administrativ sau TESA. De fapt aceşti medici asigură finanţarea pentru spital şi lor trebuie să le dăm importanţa cuvenită. În acelaşi timp însă trebuie să menţinem secţiile care sunt eficiente prin activitatea ce o desfăşoară şi nu să înfiinţăm altele noi aşa cum propun unii”, spune Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

El a mai declarat că se va încerca şi privatizarea unor secţii, astfel încât activitatea din spital să fie eficientizată, iar la următoarea rectificare de buget se va propune suplimentarea sumei de 500.000 lei, deja aprobată pentru spital, având în vedere faptul că numai în ultimele trei luni spitalul a mai avut pierderi de 800.000 lei, pe lângă cele de 2.600.000 lei existente înainte să fie preluat de către Primăria Lugoj.

Până una-alta, în funcţia de director al instituţiei medicale a fost numit Florin Voichescu, iar funcţia de director medical va fi ocupată de Sofia Jurca.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Traficul pe DN6 este restrictionat din cauza vremii
Din cauza codului portocaliu de ninsori anunțat în județele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea [...] mai multe »
Tanar gasit mort in curtea unui imobil din Timisoara
Un tânăr de 24 de ani din Sânmihai a fost descoperit mort, dumincă dimineața, în curtea unei case nelocuite pe [...] mai multe »
Party cu dubstep din Marea Britanie
Sâmbătă noaptea, amatorii de dubstep din Timişoara au avut parte de un invitat de calibru din Marea Britanie, Benny [...] mai multe »
Circa cinci tone de ajutoare umanitare donate de timisoreni au plecat spre Moldova
Timișorenii s-au mobilizat exemplar pentru ajutorarea semenilor afectaţi de ninsorile din ultima perioadă. [...] mai multe »
A ajuns la inchisoare dupa ce a jefuit o locuinta
Un bărbat de 44 de ani din Timiș a fost arestat sâmbătă, acesta fiind condamnat la nouă ani de închisoare după [...] mai multe »
Patru timiseni cercetati pentru braconaj
Patru membri ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș au fost prinși la vânătoare de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou