8. februarie 2010 11:47; Reactualizat la: 8.02.2010 11:47


Campanie naţională de încurajare a donării de celule stem, demarată la Timişoara

Campanie naţională de încurajare a donării de celule stem, demarată la Timişoara
În Timişoara, oraş cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori, există doar 16 persoane înregistrate în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Asta înseamnă un procent de aproximativ 0,005 %.

 (2 comentarii)

Luni dimineaţa, aici s-a lansat campania naţională „Redă speranţa”, demarată de agenţia de publicitate interactivă MB Drăgan, care îşi propune să crească numărul de potenţiali donatori de celule stem.

La nivel naţional există peste 8000 de bolnavi de leucemie, talesmie şi limfon Hodgkin şi doar 754 de donatori neînrudiţi înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. În Timişoara, numai 16 persoane s-au înscris în acest registru, majoritatea tinere, până în 30 de ani. „Orice persoană sănătoasă care poate dona sânge poate dona şi celule stem. Procedura este simplă şi nu implică riscuri din partea donatorului. Cu cât numărul posibilori donatori e mai mare, cu atât şansele de vindecare a celor bolnavi cresc”, spune Elena Jenaru, director al Centrului de Transfuzii din Timişoara.

Deocamdată campania îşi propune să informeze corect populaţiea cu privire la implicaţiile donării de celule stem şi a procedurii de donare, precum şi sensibilizarea publicului larg. De asemenea, iniţiatorii campaniei vor organiza periodic evenimente de promovare şi încurajare a populaţiei să doneze. „Vrem să creştem numărul persoanelor înscrise în registru, să redăm speranţa oamenilor bolnavi şi să le mărim astfel şansele de supravieţuire”, a spus la evenimentul de lansare al campaniei Alexandru Bleau, Managing Partner MB Drăgan Timişoara.

Procesul de donare, extrem de simplu

Practic, procesul de donare de celule stem este foarte asemănător cu cel de donare de sânge şi nu are nicio legătură cu transplantul de măduvă osoasă. Pentru a fi eligibilă, o persoană trebuie să aibă peste 18 ani şi peste 50 de kilograme, precum şi să nu sufere de boli cronice. Pentru a te înscrie în registru, trebuie să completezi un formular prin care să îţi dai acordul că vrei să devii donator şi să faci o simplă analiză de sânge. Mai apoi, dacă se nimereşte să fi compatibil cu un bolnav, vei fi supus unui tratament care determină celulele stem din măduva osoasă să migreze către sângele periferic, tratament care nu implică niciun fel de riscuri pentru tine, ca şi donator. Donarea propriu-zisă nu durează mai mult de două ore şi nu este dureroasă. Pur şi simplu vei fi conectat la un aparat care extrage celulele stem de restul componenţilor sanguini, iar celulele stem extrase se vor reface în câteva zile.

În Timişoara, te poţi înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice la Centrul de Transfuzii de la Spitalul Judeţean. Pentru a afla mai multe detalii despre campania demarată de MB Drăgan, poţi accesa www.redasperanta.ro.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou