„Facem licitaţie pentru realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru reamenajarea intersecţiei de la Termal, unde se circulă cu dificultate şi sunt cozi imense, atât pe Michelangelo, cât şi pe Pârvan şi Aleea Sportivilor. Am cerut să se analizeze posibilitatea ca bulevardul Vasile Pârvan să fie subteran, pe o porţiune, dinspre Pestalozzi către sens, spre Universitatea de Vest, iar la nivel teran să fie o giraţie cu patru benzi. Urmează să vedem cum se poate realiza tehnic acest lucru”, ne-a declarat şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a primăriei, Culiţă Chiş. Reprezentanţii primăriei vor să lărgească la trei benzi şi Aleea Sportivilor (Aleea F. C. Ripensia) şi strada Negoiu. „Soluţia” întrevăzută de autorităţile locale pentru mai multe benzi de circulaţie ar putea fi restrângerea spaţiilor verzi…