13. iulie 2010 16:29; Reactualizat la: 13.07.2010 16:29


Alesii din Timisoara si-au votat reprezentantii în consiliile de administratie ale spitalelor

Alesii din Timisoara si-au votat reprezentantii în consiliile de administratie ale spitalelor
Consiliul Local Timişoara s-a întrunit marţi într-o şedinţă extraordinară pentru a-şi desemna reprezentanţii în consiliile de administraţie ale celor patru spitale care urmează să fie preluate de primărie. Cu toate acestea, viceprimarul Sorin Grindeanu a avertizat că unităţile spitaliceşti nu vor fi preluate cu datoriile pe care le înregistrează în prezent.(6 comentarii)

Este vorba despre Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”, Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş”, în cazul cărora guvernanţii au hotărât să transfere managementul asistenţei medicale către autorităţile locale.

Viceprimarul Sorin Grindeanu a atras atenţia că spitalele nu vor fi preluate de administraţia locală cu datorii. „Deocamdată toate aceste patru spitale sunt cu datorii. Când vom aproba în consiliul local protocolul de predare-primire vrem să se stipuleze foarte clar că vor fi plătite datoriile şi vor fi asigurate sursele de finanţare pentru aceste spitale pe viitor. Nu vom face preluarea fără se se stipuleze acest lucru”, a declarat edilul.

Potrivit legii, spitalele trebuie să aibă toate câte un consiliu de administraţie format din cinci până la opt membri. Primarul a desemnat câte un membru titular şi unul supleant în fiecare consiliu, iar Consiliul Local Timişoara a avut dificila misiune de a mai desemna încă doi membri titulari şi doi supleanţi. Spunem dificilă pentru că procedura a fost greoaie, fiind propuse mai multe nume de doctori, profesori, asistenţi medicali şi economişti. Oricum, lucrurile au mers ca unse în coaliţia locală, aleşii PNŢCD, PSD şi PNL instalându-şi oamenii doriţi în consiliile de administraţie. PDL a avut mai multe propuneri, dar fără succes la vot.

Aceste consilii vor dezbate problemele de strategie, organizare şi funcţionare ale spitalelor. Aceleaşi foruri se vor ocupa şi de viitoarele concursuri pentru ocuparea posturilor de manageri la cele patru spitale.

La Spitalul Municipal, Consiliul Local Timişoara i-a ales ca membri titulari în consiliul de administraţie pe Ovidiu Brînzan, propus de PSD, şi Eustaţiu Borodi, propus de PNŢCD, iar supleanţi pe Mihnea Străin, propunerea PNŢCD, şi Costin Georgescu, propus de PNL. Primarul i-a desemnat pe Virgil Feier, titular, şi pe Lavinia Şerban, supleant.

La Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, membri titulari au fost desemnaţi Costa Costin, propunerea PNL, şi Florin Bârsăşteanu, propus de PSD, iar supleanţi Mircea Munteanu, propunerea PSD, şi Liviu Popescu, propus de PNŢCD. Primarul le-a desemnat pe Margit Şerban, membru titular, şi pe Liliana Sandu, supleant.

La Maternitatea Odobescu, aleşii i-au desemnat ca membri titulari pe Alexandru Factor, PSD, şi Dumitru Popovici, propunerea PNL, iar supleanţi pe Victor Dumitraşcu, propus de PSD, şi Virgil Mihăescu, propunerea ţărăniştilor. Edilul-şef al oraşului i-a numit pe Mihai Băcilă, titular, şi Cristian Benciu, supleant.

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, Consiliul Local Timişoara i-a desemnat pe Emilian Popovici, propunerea PNL, şi Armean Stelian Mircea, propus de PNŢCD, iar supleanţi au fost numiţi Cristina Iosifescu şi Victor Moga, propuşi tot de reprezentanţii coaliţiei locale. Primarul i-a desemnat pe Lucian Negruţiu, titular, şi Ovidiu Roşca, supleant.

În aceste foruri mai au reprezentanţi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Probleme cu liniile CFR inchiriate la privati in Timis
Pentru călătorii de pe rutele Timişoara-Radna, Cărpiniş-Ionel şi Jebel-Liebling, o călătorie cu trenul se [...] mai multe »
Circulatia feroviara a fost data peste cap, peste 200 de curse au fost anulate
Problemele cauzate de zăpadă nu au afectat doar traficul rutier. Şi cel feroviar se desfăşoară cu dificultate. Mai [...] mai multe »
Cursuri de istorie si desen pentru copiii din Timisoara
Asociația Noua Acropolă din Timișoara organizează un curs ieșit din comun, de această dată pentru copiii [...] mai multe »
Firmele de deszapezire din Timisoara ar putea fi amendate
Prefectul județului Timiș, Mircea Băcală, este nemulțumit de modul în care societățile care se ocupă de [...] mai multe »
Elevii de la Liceul Lenau din Timisoara invata in frig
Elevii de la Liceul Teoretic Nicolaus Lenau din Timişoara învaţă în frig. Instalaţia de încălzire nu mai face [...] mai multe »
Crucea Rosie Timis, implicata in ajutoarea celor izolati de zapada
La sediul filialei Crucea Roşie din Timişoara, strada Eneas nr. 14 A, se colectează alimente greu perisabile. Acestea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou