Proiectul promovat de Ministerul Transporturilor
şi Infrastructurii (MTI), acţionarul
majoritar al Aeroportului
Timişoara, şi Consiliul
Judeţean Arad, acţionarul principal al
Aeroportului Arad, susţinut
intens de pedeliştii din Arad şi cei din
minister, dar şi de democrat-liberalii
timişeni, a generat un adevărat scandal.
În acţionariatul viitoarei companii care va
administra aeroporturile au fost invitate să intre
şi primăriile din Arad şi
Timişoara, precum şi
CJ Timiş. Problema este că,
deşi autorităţile timişorene au
cerut, în repetate rânduri, să
vadă un studiu de oportunitate sau fezabilitate cu
privire la acest proiect, o fundamentare – n-au primit
o astfel de documentaţie de la MTI, deci nu
ştiu ce presupune fuziunea.
Preşedintele CJ Timiş,
pedelistul Constantin Ostaficiuc, declara că
studiul de fezabilitate va fi elaborat… după ce
se primeşte răspunsul celor invitaţi
să intre în acţionariat, după un
acord de principiu, conform reprezentanţilor
ministerului. Secretarul de stat de la Transporturi
Eusebiu Pistru a cerut un răspuns de la
Primăria Timişoara
până în 31 august, precizând,
printr-o adresă oficială a MTI, că
CJ Timiş şi CL Arad
şi-au exprimat deja intenţia de a participa
la formarea noii companii, prin hotărâre de
consiliu, şi asta până în 27
august, ceea ce nu era adevărat.
În replică, aleşii locali au aprobat,
luni, un proiect de hotărâre privind
strategia Consiliului Local
Timişoara referitoare la dezvoltarea
aeroportului din
Timişoara. Consilierii au
hotărât să respingă, ca
prematură, propunerea de participare în
procesul de fuziune a aeroporturilor
din Timişoara şi Arad
şi formarea Companiei Naţionale Aeroportuare
Banat, „din cauza nefundamentării ei din
punct de vedere economic, tehnic, financiar şi
juridic cu niciun document de partea Ministerului
Transporturilor, contraveniind tuturor strategiilor
locale, judeţene şi regionale”.
De asemenea, s-a aprobat disponibilitatea CLT de a
participa în acţionariatul
Aeroportului Timişoara, dar asta
depinde de… proprietar. Autorităţile
locale ar dori să se implice în
administrarea aeroportului, dar alături de MTI
şi CJ Timiş. Printr-un alt
punct, se solicită Ministerului Transporturilor
transmiterea studiilor de oportunitate şi
fezabilitate, precum şi a principiului în
baza căruia se vor stabili cotele de participare
în acţionariatul viitoarei
societăţi.
Proiectul a fost aprobat în unanimitate, inclusiv
de consilierii PD-L. Primăria
Timişoara va organiza şi o dezbatere
publică pe această temă, cel mai
probabil joi.
Reprezentanţii coaliţiei locale
PNŢCD-PNL-PSD au cerut chiar demisia secretarului
de stat Eusebiu Pistru, pe care l-au acuzat de
dezinformare şi lipsă de profesionalism.
„De la Ministerul Transporturilor nu am
primit niciun material care să ateste, din punct
de vedere economic sau tehnic, oportunitatea unei
astfel de investiţii. Dincolo de anumite
inadvertente, sunt nişte chestiuni grave de
inducere în eroare din partea unui secretar de
stat. Se face o mare eroare atunci când se
insinuează că CL Arad şi CJ
Timiş şi-ar fi dat acceptul pentru
treaba asta”, a spus primarul Gheorghe
Ciuhandu.
Viceprimarul Sorin Grindeanu a declarat că va cere
demisia secretarului de stat Eusebiu Pistru, pentru
că „îşi permite să
mintă într-un act oficial al Ministerului
Transporturilor”. Şi mai vehemenţi
au fost liberalii, nemulţumiţi de postura
în care i-au pus oficialii de la Transporturi, de
a-şi da acordul pentru un proiect despre care nu
ştiu mai nimic: „Eu solicit demisia
acestui secretar de stat pentru crasă lipsă
de profesionalism”, a spus consilierul
Ciprian Jichici.
Viceprimarul Adrian Orza a precizat că nu
există un conflict între oraşele
Timişoara şi Arad şi
că „nimeni în ţara asta nu
poate intra într-un acţionariat
fără să cunoască
detalii”.
Reprezentanţii PD-L l-au acuzat pe primar că
nu ar fi dorit până acum ca
Timişoara să intre în
acţionariatul AIT, în condiţiile
în care CJ Timiş are o
astfel de hotărâre din 2006, dar oricum nu
s-a materializat. „Ne bucurăm că
după 13 ani de mandat, domnul primar şi-a dat
seama că doreşte să intre în
acţionariatul Aeroportului
Timişoara, şi-a dat seama de
importanţa acestui aeroport şi de
importanţa dezvoltării şi a
participării CL în cadrul
acţionariatului (…) Credeam că atunci
când s-a făcut faimoasa coaliţie
PNŢCD-PSD-PNL domnul Grindeanu l-a informat despre
programul de guvernare al PD-L- PSD (n. r. –
în care este cuprinsă înfiinţarea
Companiei Aeroportuare Banat)”, a declarat
consilierul PD-L Ovidiu Ciuhandu.
Acesta a precizat că nu s-a pus niciodată
problema ca sediul noii companii să se mute de la
Timişoara la Arad, deşi nu
există nicio garanţie legat de acest lucru.
Oricum, şi pedeliştii aşteaptă
fundamentarea ministerului cu privire la fuziune, dar
spun că este pentru prima dată când
Ministerul Transporturilor ne invită oficial la un
parteneriat.
Fuziunea aeroporturilor
Timişoara-Arad stă pe un butoi cu
pulbere
Ciuhandu respinge fuziunea
aeroporturilor Timişoara şi Arad