20. iulie 2010 13:08; Reactualizat la: 20.07.2010 13:08


Timisoara va gazdui primul meci de fotbal american

Timisoara va gazdui primul meci de fotbal american
O nouă premieră sportivă la Timişoara. Oraşul de pe Bega va găzdui sâmbătă prima partidă oficială de fotbal american. Pe terenul de rugby Elactromotor, din cartierul Ronaţ, va avea loc întâlnirea dintre echipa locală Timişoara Lions şi Cluj Crusaders.(10 comentarii)

Meciul va începe de la ora 18, iar intrarea spectatorilor este liberă. Evenimentul este unul mai complex, el va debuta sâmbătă cu o prezentare a acestui sport, în faţa presei se vor afla reprezentanţii celor două echipe de mai sus, dar şi din partea Bucharest Warriors, Bucharest Predators şi Scaeni Jaguars. Ulterior, de la ora 18, pe terenul Electromotor va avea loc meciul dintre Timişoara şi Cluj, se va juca în sistem tackle, adică regulamentul din cunoscutul şi apreciatul campionat american, urmând ca duminică, de la ora 10, să fie susţinute mai multe meciuri între echipele prezente la Timişoara, de această dată în sistem flag. În sistem tackle jucătorii sunt dotaţi cu tot echipamentul de protecţie, iar contactul fizic direct este permis, fiind vorba de fapt de sistemul oficial de joc folosit şi în NFL. În sistem flag nu este permis contactul fizic, jucătorii atacă, dar nu se plachează direct, blocajul fiind marcat cu un steag (flag, în limba engleză) iar jocul se reia din locul unde a fost pus acel steag.

Fotbalul american este la început în România, în acest moment sunt în curs de formare mai multe echipe, câteva fiind deja închegate, acestea făcând parte şi din campionatul naţional de fotbal american în cadrul căruia se vor desfăşura şi partidele din acest weekend.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Sport local
Timba s-a impus in derbiul timisorean de sub panou
Urşii au fost mai tari decât leii în derbiul timişorean la baschet masculin. BC Timba şi-a mărit avansul în [...] mai multe »
Supercupa de Iarna a intrat in palmaresul FC Dumbravita
FC Dumbrăviţa este campioana judeţeană absolută la minifotbal. Divizionara D a câştigat sâmbătă Supercupa de [...] mai multe »
BC Timisoara s-a poticnit cu Pitestiul!
BC Timişoara a ratat ultimul examen înaintea finalelor pentru Cupa României. Baschetbaliştii bănăţeni au cedat [...] mai multe »
Cristina Balan aduce doua medalii LPS-ului
LPS Banatul a obţinut două locuri pe podium la primul Grand Prix Indoor de atletism al anului rezervat juniorilor II [...] mai multe »
Doi tongalezi si un samoan pentru RCM Timisoara
RCM Timişoara rămâne fidelă sudului în materie de transferuri, de unde şi-a adus cinci jucători în acest sezon. [...] mai multe »
Timisorencele raman fara victorie in duelurile cu ICIM
BCM Danzio rămâne fără victorie în duelurile directe cu ICIM Arad, pierzând toate partidele din ultimii trei ani [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou