27. iulie 2010 12:50; Reactualizat la: 27.07.2010 12:50


Jandarmii asigura securitatea la Campionatul European de baschet feminin

Jandarmii asigura securitatea la Campionatul European de baschet feminin
Timişoara va fi gazda meciurilor Campionatul European de baschet feminin pentru juniori U 18, în perioada 29 iulie – 7 august. Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate în cadrul competiţiei, la cele două arene unde vor avea loc meciurile (sala Cosntantin Jude şi sala de sport din Circumvalaţiunii), de efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi şi la festivitatea de deschidere a campionatului, ce va avea loc miercuri seara în Piaţa Unirii.

Pe întreaga perioadă de desfăşurare a manifestărilor, la competiţiile sportive şi festivitatea de închidere a campionatului, jandarmii vor acţiona pentru prevenirea eventualelor probleme de securitate ce pot apărea, intervenind în cazul tulburării ordinii şi siguranţei publice. Conform prevederilor Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să  introducă în baza sportivă băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. De asemenea spectatorilor le este interzis să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a competiţiei, să împiedice acţiunea forţelor de ordine pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.  Jandarmeria Timiş atrage atenţia asupra interdicţiei de a introduce pe stadion orice obiect pe bază de amestecuri pirotehnice sau a artificiilor, chiar şi deţinerea acestora constituind infracţiune.



Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Sport local
Timba s-a impus in derbiul timisorean de sub panou
Urşii au fost mai tari decât leii în derbiul timişorean la baschet masculin. BC Timba şi-a mărit avansul în [...] mai multe »
Supercupa de Iarna a intrat in palmaresul FC Dumbravita
FC Dumbrăviţa este campioana judeţeană absolută la minifotbal. Divizionara D a câştigat sâmbătă Supercupa de [...] mai multe »
BC Timisoara s-a poticnit cu Pitestiul!
BC Timişoara a ratat ultimul examen înaintea finalelor pentru Cupa României. Baschetbaliştii bănăţeni au cedat [...] mai multe »
Cristina Balan aduce doua medalii LPS-ului
LPS Banatul a obţinut două locuri pe podium la primul Grand Prix Indoor de atletism al anului rezervat juniorilor II [...] mai multe »
Doi tongalezi si un samoan pentru RCM Timisoara
RCM Timişoara rămâne fidelă sudului în materie de transferuri, de unde şi-a adus cinci jucători în acest sezon. [...] mai multe »
Timisorencele raman fara victorie in duelurile cu ICIM
BCM Danzio rămâne fără victorie în duelurile directe cu ICIM Arad, pierzând toate partidele din ultimii trei ani [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou