27. februarie 2010 15:32; Reactualizat la: 27.02.2010 15:32


Sabău nu consideră că trebuia contestat de public

Sabău nu consideră că trebuia contestat de public
Antrenorul lui Poli Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, e afectat după victoria cu Iaşiul. El a apreciat că pe umerii săi stă o foarte mare povară şi că este cea mai grea misiune pe care a avut-o în cariera de antrenor.

 (3 comentarii)

Poate pentru prima dată, a admis că unii dintre elevii săi nu pot mai mult, dar şi că unii dintre aceştia nu prea dau totul în meci, deşi ar putea să o facă. „A fost o victorie grea, muncită, cu jucători care dau cât pot, uneori se autodepăşesc… Cunoaşteţi bine această echipă şi de aceea îmi doresc ca analiza să fie una corectă. Am cea mai grea misiune pe care a avut-o un antrenor la această formaţie. Toată lumea doreşte să se câştige campionatul. S-a cerut performanţă în cupele europene… Să ne uităm însă mulţi dintre jucătorii noştri unde au fost în urmă cu un an, la ce echipe evoluau: Bourceanu, Mera, Scutaru, Ionescu, Curtean, Chiţu… Dintre aceştia mulţi sunt tineri şi au fost aduşi pentru a fi ajutaţi să crească, să prindă curaj…”, a declarat Sabău după meciul de vineri seara.

Scandările publicului, care a cerut demisia, aceasta chiar şi când Goga a marcat golul victoriei, au produs mirare tehnicianului lui Poli. Totuşi, el a spus că va continua munca la Poli şi că publicul nu ar trebui să uite de succesele pe care deja le-a înregistrat. „Este o presiune enormă asupra mea, am fost contestat inclusiv când am fost pe primul loc, atunci se zicea că nu se face spectacol… A fost o victorie care nu mă schimbă, voi veni să lucrez cu acelaşi entuziasm, să-i fac fericiţi pe oamenii care ţin la această echipă. (…) Sunt momente dificile în viaţa oricărei echipe. Să nu uităm că Şahtior, echipă de 100 de milioane tocmai a fost eliminată din Europa League. Aş avea nevoie să fiu mai mult susţinut. Cel mai uşor este să-i dai în cap unui om! Sunt afectat de ce s-a scandat. Poate lumea a fost supărată că nu am câştigat cu 3-0 sau 4-0 sau că nu am bătut la Bistriţa”, a mai spus Sabău.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Poli Timişoara
Marian Iancu contraataca: Axente si Scutaru vor fi sanctionati
Negocirerile purtate de Cristi Scutaru şi Mircea Axente cu Dinamo nu sunt OK, consideră patronul lui Poli, Marian [...] mai multe »
Primarul din Chiajna anunta mutarea echipei lui Poli in Ilfov
Veştile despre destrămarea lui Poli Timişoara continuă pe bandă rulantă. De această dată, la rampă a ieşit [...] mai multe »
Axente si Scutaru, ca si transferati la Dinamo!
Filiera Dinamo Bucureşti funcţionează din nou pentru jucătorii de la Poli Timişoara. Mircea Axente şi Cristi [...] mai multe »
Claudiu Belu de la Poli Timisoara, din nou convocat la nationala Romaniei
Fotbalistul Claudiu Belu de la Poli Timişoara a fost din nou convocat la reprezentativa României. Jucătorul [...] mai multe »
Victorie fara emotii. Poli – Juventus: 4-0
Poli se încăpăţânează să câştige fiecare meci, deşi  şansele de promovare sunt practic nule. [...] mai multe »
Vali Velcea socheaza la final de campionat: Am prieteni care au pariat impotriva noastra!
Trimisă de mulţi în anonimat, Politehnica Timişoara nu se lasă. Sau cel puţin asta încearcă să se ambiţioneze [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou