Se pare că relaţiile dintre Marian Iancu şi
Dusan Uhrin par mai apropiate ca niciodată.
Tehnicianul ceh a fost la ultimul meci al Timişoarei
şi a spus că poate, într-o zi se va
întoarce ca tehnician al grupării
bănăţene.
De cealaltă parte, Marian Iancu a
declarat că există o relaţie de amiciţe
între ei şi că uşa clubului îi
este oricând deschisă. „Duşan e
prietenul meu, şi eu al lui. Ne-am despărţit
în acele momente pentru că am
hotârât să nu mergem mai departe. A fost o
conjunctură, şi el, şi eu, ne-am dat seama
că a fost o greşeală. Fiind prietenul meu,
se poate întoarce, când juridic se va
putea”, a spus Iancu, la un
post de televiziue naţional.
„Oricum nu luăm titlul”
Şeful de pe Bega nu crede că echipa sa mai poate
lua campionatul, indiferent de decizia
TAS
şi a mai spus odată de ce l-a demis pe Balint.
„
Vineri după-amiază vom afla decizia
TAS. Chiar dacă le vom primi, nu vom
lua titlu. Am spus că va fi o surpriză să
batem Unirea şi am avut dreptate. Balint nu a fost
demis pentru acest lucru, ci pentru că nu a
învăţat din meciurile cu Mediaş,
Otopeni şi apoi a pierdut şi examenele mari, cu
Vaslui, Dinamo, Urziceni. După plecarea lui
Uhrin am spus că voi aduce un
tehnician care să ia titlul, dar m-am
păcălit. Sunt vinovat împreună cu Gabi
Balint dacă am pierdut campionatul”, a spus
Iancu.