Publicat
27.10.2008 16:05
Ultima modificare
27.10.2008 17:10
Candidaţii UDMR Timiş spun că nu se adresează doar maghiarilor, ci mizează şi pe voturile românilor. „Scopul nostru este ca acest judeţ să devină cât mai prosper. Cei din rândul UDMR care vor accede în parlament vor reprezenta întreg judeţul Timiş”, spune preşedintele UDMR Timiş, Halasz Francisc. Totuşi, comunitatea maghiară va juca un rol important în campania electorală: „Va fi o campanie decentă şi low-
cost. Ne axăm pe ajutorul voluntarilor şi al comunităţii”, a precizat Suto-Udvari Magdalena, candidată la deputăţie. Ca ţintă realistă, udemeriştii şi-au propus obţinerea unui fotoliu de deputat. O supriză este faptul că actualul deputat UDMR Toro Tibor, unul dintre susţinătorii lui Laszlo Tokes, nu va mai candida, ca urmare a faptului că forţele politice maghiare nu au putut ajunge la o înţelegere privind o participare comună la alegeri.
Reprezentanţii UDMR au pe listă o actriţă şi chiar un profesor de dans. Astfel, candidaţii UDMR la Senat sunt: Olah-Bogathy Zoltan şi Daroczi Csaba-Laszlo, pe colegiile din Timişoara, Vetesi Zoltan, în Vestul judeţului, şi Ihasz Ioan, pe zona de Est. În confruntarea pentru Camera Deputaţilor vor intra: Sasz Eniko (Colegiul I), Suto-Udvari Magdalena-Ileana (II), Halasz Francisc (III), Nagy Arpad (IV), pe Timişoara, respectiv Bartok Bela (V), Csosz Ioan (VI), Iosif Pozsar (VII), Kaba Gabor (VIII), Fazakas Ciaba (IX) şi Pavel Vajda (X).
Ai fotografiat ceva interesant ce crezi că poate deveni o ştire? Trimite-ne pozele, însoţite de o scurtă descriere, la adresa redactie@tion.ro . Dacă ai şi filmat, poţi urca imaginile tale pe video.tion.ro
© 2005-2010 - Inform Media