TIMIŞOARA - „Cavalerii” violeţi au fost călcaţi de Dacia din Mioveni, chiar pe stadionul Dan Păltinişanu.

Ne-am bătut singuri

Penibil, acesta este cuvântul ce descrie perfect evoluţia unor jucători ai Politehnicii în jocul de duminică seara contra modestei Dacia Mioveni. La nominalizări îi trecem pe Gabriel Cânu, care a scăpat de un „roşu”, dar a facilitat golul doi al oaspeţilor şi pe căpitanul de trupe Ionel Ganea, care a ratat din toate poziţiile posibile. Despre joc nu se pot spune prea multe.

Timişorenii au început în forţă, au ratat ca în curtea şcolii în primele zece minute, după care s-au stins... De cealaltă parte, elevii lui Sorin Cârţu, fostul antrenor al Politehnicii, au venit să scoată un egal cel mult, însă s-au văzut cu trei puncte la capătul unui meci în care au speculat la maximum fiecare greşeală a violeţilor. Per total, Poli nu merita să piardă un meci pe care l-a dominat, însă nici nu merita să câştige atâta timp cât oaspeţii au dat două goluri şi violeţii au reuşit doar un gol, deşi au avut 5 ocazii clare de a înscrie.

Pentru statistică amintim că golurile oaspeţilor au fost reuşite de Frăsineanu (cu largul concurs al lui Borbely) şi Savu (cu participarea extraordinară a cuplului Cânu/Marius Popa), iar golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Dejan Rusici, după o pasă pe tavă a lui Elvio Martinez. 2-1 pentru Mioveni, iar Dacia scapă pentru moment de grijile retrogradării, iar Poli de cele europene...

Daniel Neacşu




Ai fotografiat ceva interesant ce crezi că poate deveni o ştire? Trimite-ne pozele, însoţite de o scurtă descriere, la adresa redactie@tion.ro . Dacă ai şi filmat, poţi urca imaginile tale pe video.tion.ro

© 2005-2010 - Inform Media