Stimulent de 2.500 de lei pentru femeile care nasc intr-o comuna din Romania

De T. Ex.
5Comentarii
Stimulent de 2.500 de lei pentru femeile care nasc intr-o comuna din Romania
Femeile dintr-o comună din România primesc 2.500 de lei dacă aduc pe lume cel puțin un copil. Banii sunt acordați de Consiliul Local ca stimulent pentru creșterea natalității.

În 2015, în comuna gorjeană Bălănești au decedat 47 de persoane și au fost înregistrate doar două nașteri. În aceste condiții, Consiliul Local Bălănești a aprobat acordarea unui stimulent financiar pentru mame în valoare de 2.500 de lei, atât pentru primul, cât și pentru cel de-al doilea copil, potrivit Mediafax.

“M-am gândit că un astfel de stimulent financiar va creşte natalitatea în Bălăneşti. Anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii, iar anul acesta avem deja 14 decedaţi. Am luat decizia să propun acordarea a 2.500 de lei pentru mamele care aduc pe lume primul şi al doilea copil, bani care se vor încasa lunar, de la Primărie, pe parcursul unui an de zile, adică puţin peste 200 de lei lunar. Consilierii au aprobat proiectul, conştienţi că demersul nu este unul propagandist ori cu efect electoral, ci chiar ajută la creşterea familiilor din localitate”, a declarat primarul localității, citat de Mediafax.

Localnicele care aduc pe lume primul sau cel de-al doilea copil pot solicita stimulentul de naștere în baza unei cereri. Acestea trebuie să fi locuit minim 12 luni în localitate înainte de nașterea copilului.

 

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor