Stil chic şi accesibil: gemenele Olsen

Stil chic şi accesibil: gemenele Olsen
Deşi nu au mai scos de foarte mult timp un film, gemenele Olsen şi-au construit de-a lungul vremii un stil vestimentar foarte original.

De fapt, mai bine zis două stiluri diferite: Mary-Kate îmbrăţişează stilul hippie, pe care uneori îl duce la extrem, iar Ashley e mult mai „cuminte”, preferând ţinutele simple şi elegante. Un lucru au însă în comun: tocurile exagerat de înalte! La fel ca orice fashion icons, cele două gemene ştiu ce li se potriveşte, dar nu se tem să experimenteze. Mai ales că sunt mereu în faţa fashionistelor şi a fanilor din întreaga lume. Ceea ce le face să iasă în evidenţă este felul în care aleg ce trenduri să urmeze, asigurându-se în prealabil că se potrivesc cu stilurile lor personale. Câteodată se axează pe culoarea neagră, alteori se întorc la dulcele stil clasic. Cel mai bine însă se descurcă cu eşarfele şi cu accesoriile. Şi încă un lucru important: nu se sfiesc să poarte de două ori aceeaşi ţinută, daca li s-a pus pata pe ea. În ceea ce priveşte coafurile, cel mai frecvent look pe care îl adoptă este cel cu părul uşor ciufulit, dar nu spun nu nici părului drept, cu ocazia diferitelor evenimente. Deoarece stilul lor boho-chic mizează pe naturaleţe, foarte rar apelează la accesorii pentru păr, şi atunci aleg simple elastice colorate sau fundiţe subtile. 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase