Steaua fara nume pentru persoanele varstnice

În data de 2 martie 2011, de la orele 18.00, seniorii din Lugoj sunt invitaţi la spectacolul de teatru “Steaua fara nume” de Mihail Sebastian. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Lugoj şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară în parteneriat cu Teatrul Municipal. Invitaţiile gratuite pot fi ridicate de la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, Serviciul Asistenţă Socială Specializată, Piaţa Victoriei, nr.4, cam. 11, până la epuizarea celor 300 de bilete puse la dispoziţia persoanelor vârstnice de către organizatori.

Piesa este o comedie romantică, relaxantă, ce oferă ocazia de a râde cu poftă de domnişoara Cucu, care făcuse un scop din a-şi teroriza elevele de la o şcoala de provincie, datorită faptului că în epoca respectivă era considerat un mare dezmăţ să mergi la gară şi să priveşti trenurile care vin şi pleacă. Hazardul face ca profesorul distrat Miroiu, preocupat de propriile cercetări, să o întâlnească într-o gară pe Mona, o tânără nefericită în dragoste, o “săracă fată bogată”, care fuge de acasă hotărâtă să se sinucidă. Aceasta urcase într-un tren, însă neavând asupra sa nici acte de identitate şi nici bani, este silită de către controlorul de bilete să coboare într-o comună suburbană. Singură şi deprimată, fără un scop anume, nu mai aşteaptă nimic de la viaţă… Şi totuşi, în acea gară, profesorul Miroiu aştepta un colet, o carte scumpă, de astrologie…

Pentru a cunoaşte (sau a revedea) deznodământul poveştii, seniorii sunt invitaţi să rezoneze alături de personaje care îi vor încânta în data de 2 martie 2011, la Teatrul Municipal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor