Statul plăteşte facturile umflate de stat

Statul plăteşte facturile umflate de stat
Facturile de energie termică ale populaţiei ar putea fi acoperite, într-o proporţie cuprinsă între 10 şi 90% de stat, în funcţie de venituri şi de preţul local de referinţă.

Potrivit oficialilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Muncii lucrează la o ordonanţă ce va reglementa cuantumul acestor subvenţii. O a doua ordonanţă se discută în cadrul MAI şi priveşte subvenţionarea producătorilor cu până la 45% din valoarea combustibilului achiziţionat. Ambele ordonanţe sunt în curs de finalizare şi se doreşte discutarea lor în următoarea şedinţă de Guvern, tocmai pentru a putea intra în vigoare de la 1 august.

În cazul în care ordonanţa de urgenţă propusă de MAI va fi aprobată, tarifele pentru energia termică vor creşte, în medie, cu 5-6%, iar preţul naţional de referinţă ca fi înlocuit cu preţuri locale. Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă vor trebui elaborate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, ANRE, precum şi de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !