Statele balcanice in lupta cu regimul vizelor UE

Bulgaria, Serbia si Macedonia lupta pentru pastrarea libertatii de miscare a propriilor cetateni peste granitele dintre aceste state, insa populatia si agentiile de turism nu au prea mari sperante ca acest drept se va pastra si dupa integrarea Sofiei in Uniunea Europeana.

Spre deoasebire de Romania, oficialii din cele trei tari balcanice considera colaborarea dintre ele ca foarte importanta si isi propun sa gaseasca masuri de atenuare a efectelor politicii Bruxelles-ului de securizare a granitelor europene prin limitarea dreptului la libera circulatie.

Pe masura ce se apropie termenul la care Sofia va trebui sa impuna vize pentru statele vecine, ca parte a asteptatei aderari a tarii la Uniunea Europeana, Bulgaria, Uniunea Serbia si Muntenegru si Macedonia incearca sa atenueze consecintele negative ale acestei probleme.

Lansind un avertisment in ceea ce priveste apropierea termenului aderarii, pina la care nu mai este mult timp, ministrul de Externe bulgar Ivaylo Kalfin a declarat ca guvernul isi va imbunatati serviciile consulare si vor fi introduse proceduri rapide de eliberare a vizelor pentru diverse grupuri, pentru a usura astfel miscarea peste granite.

In acelasi timp, o ancheta derulata de Reteaua Balcanica de Investigatii Media (BIRN) arata ca oficialii din tarile vecine, Serbia si Muntenegru si respectiv Macedonia, vor incerca sa atenueze efectele neplacute, nedorins sa introduca vize obligatorii pentru bulgari, asa cum prevad practicile internationale in astfel de imprejurari.

Ministrul macedonean de Externe, Ilinka Mitreva i-a solicitat, saptamina trecuta, comisarului european Franco Frattini sa liberalizeze regimul vizelor UE prin introducerea unor proceduri mai simple si prin acordarea de vize neplatite.

Totusi, in timp ce Sofia, Skopje si Belgardul incearca sa atenueze dificultatile preconizate in legatura cu noul regim al vizelor, populatia si membrii comunitatii de afaceri estimeaza o reducere semnificativa a circulatiei in zona.

Tinind cont de faptul ca este de asteptat sa devina membru UE pe 1 ianuarie 2007, Bulgaria trebuie sa impuna vize pentru Macedonia, Serbia si Muntenegru pentru a respecta politica de frontiera a celorlalte state membre UE.

Romania a facut deja acest lucru inca din 2003, insa guvernul de atunci al Bulgariei a fost de acord sa introduca aceasta masura doar pentru bulgarii care doreau sa calatoreasca in UE, pentru a evita obstacolele ivite in tranzitul granitei.

Bulgaria avea multe motive pentru a astepta. Anul trecut, peste 415.000 de bulgari au calatorit in Serbia si peste 230.000 au mers in Macedonia. Cei mai multi bulgari care au calatorit in Europa au facut acest lucru cu automobilul, traversind Serbia.

Bulgaria obtine venituri semnificative de la turistii straini. In 2005, peste 534.000 de sirbi si 581.000 de macedoneni si-au petrecut vacantele in Bulgaria, potrivit statisticilor publicate de Ministerul Culturii si Turismului.

In timp ce din ce in ce mai putini macedoneni si-au petrecut vacantele in Bulgaria in ultimii ani, numarul de turisti din Serbia si Muntenegru aproape ca s-a triplat in ultimii sase ani.

Potrivit regulilor UE, cetatenii din Macedonia si Serbia si Muntenegru vor fi nevoiti sa obtina vize pentru a intra in Bulgaria. Acestia vor putea ramine in tara timp de maxim 90 de zile intr-un interval de sase luni.

Pentru a reduce pagubele care ar putea rezulta in urma restrictiilor, Bulgaria ar putea acorda concesii pentru Skopje si Belgrad, mai exact vize neplatite pentru perioade scurte, vize de afaceri de un an si proceduri rapide pentru cazuri de urgenta.

Gergana Gruncharova, ministru delegat de Externe, spune ca Bulgaria intentioneaza, de asemenea, sa deschida consulate in Macedonia si Serbia si sa isi extinda ambasadele de la Belgrad si Skopje.

In replica, Sofia se asteapta ca bulgarii sa fie tratati ca orice alti cetateni UE, mai exact sa fie primiti fara viza, chiar daca pentru perioade scurte de timp.

„Intelegem ca intentia Bulgariei de a introduce vize este inevitabila,” a declarat Andan Kahil, consilier de stat in cadrul Ministerului macedonean de Externe. El a adaugat ca Skopje nu a luat o decizie referitoare la introducerea vizelor pentru cetatenii bulgari.

In acelasi timp, o sursa anonima din cadrul Ministerului de Externe a declarat pentru Balkan Insight ca este putin probabil ca guvernul sa faca acest lucru.

Tanja Olujic, purtator de cuvint al Ministerului de Externe al Serbiei si Muntenegru, a afirmat ca membrii UE nu au nevoie de vize pentru a intra in tara. Belgradul a introdus vizele reciproce pentru romani in 2003 – insa acest lucru a avut loc doar pentru ca autoritatile de la Bucuresti, spre deosebire de Bulgaria, au impus vize pentru cetatenii din Serbia si Muntenegru mult prea devreme.

Totusi, desi guvernele celor trei tari colaboreaza pentru a evita eventualele dificultati, populatia si oamenii de afaceri cred ca masura va avea efecte nedorite. Operatorii din turism se asteapta la cele mai mari neplaceri, mai ales in perioada imediat urmatoare introducerii regimului vizelor.

Svetlan Stojiljkovic, reprezentant al Tiki Travel din Belgrad, spune ca cei mai multi dintre clientii sai sunt turisti “de ultim moment”. Noul regim al vizelor ii va face pe acestia sa isi schimbe destinatiile, a declarat acesta.

„Numarul lor va scadea cu siguranta,” spune Stojiljkovic. „Oamenii s-au saturat sa fie tratati incorect – nu din cauza calitatii serviciilor din Bulgaria, ci din cauza procedurilor.”

Stojiljkovic vorbeste din propria experienta, dupa ce Ungaria a introdus vizele pentru sirbi in anul 2004. Ulterior, numarul celor care au calatorit in Ungaria a scazut drastic, spune acesta.

„Este de retinut faptul ca oamenii de aici inca se mai gindesc ca Bulgaria este o tara comunista si saraca ce seamana cu Serbia,” a declarat Stojiljkovic. „Daca trebuie sa solicite o viza, acestia o vor face pentru o tara vest-europeana, mai putin asemanatoare Serbiei.”

Agentii de turism din Macedonia au asteptari asemanatoare. Reprezentantii companiilor care organizeaza calatorii de afaceri spun ca probabil nu vor pierde pe acesti clienti. Totusi, cei mai multi agenti, cei care se ocupa de grupurile de turisti, se simt amenintati.

Angel Ivanov, proprietar si director general al Adriativ Mavrovo, cea mai veche agentie de turism in Bulgaria din Macedonia, spune ca se asteapta la o diminuare a numarului de clienti cu cel putin 50%.

Ascultind parerile exprimate de potentialii calatori, temerile agentilor de turism par a fi bine intemeiate.

Jelena Milovanovic din Novi Sad, Serbia, spune ca isi va schimba planurile de vacanta din vara. In ultimii patru ani si-a petrecut vacantele la Varna, Bulgaria, unde s-a atasat de orasul de la Marea Neagra si de locuitorii acestuia. Totusi, spune ea, nu va mai merge acolo.

„Inteleg faptul ca bulgarii trebuie sa introduca vize, insa sunt furioasa ca nimeni nu ne considera ca fiind o parte a lumii si ne simtim ca si cum suntem din nou sanctionati,” spune Milovanovic. „Asa ne impiedica sa calatorim liberi si din acest motiv apar ideologii radicale in aceasta tara.”

Aceste plangeri ar putea scadea in intensitate atunci cind cele trei tari vor ajunge la un consens in legatura cu concesiile reciproce si cind vor incepe sa anunte introducerea unor vizele neplatite sau a unor proceduri rapide de eliberare a vizelor.

De asemenea, este posibil ca Uniunea Europeana sa liberalizeze regimul vizelor pentru Macedonia, tara care a primit statutul de tara candidata la UE. „Exista semne optimiste in aceasta privinta dinspre Bruxelles,” a spus Kahil pentru Balkan Insight.

Odata devenita membra UE, Bulgaria s-ar putea afla intr-o pozitie mai buna pentru a face lobby impotriva vizelor in regiune si pentru a sustine procesele de aderare ale statelor vecine.

„Speram ca Macedonia si Serbia si Muntenegru vor fi scoase in curind de pe lista neagra a UE,” spune Gruncharova.

Ancheta realizata de Albena Shkodrova – directorul BIRN pentru Bulgaria, Nikola Radisic – jurnalist la postul de televiziune B92 din Belgrad si Tamara Causidis – editor asistent al publicatiei Balkan Insight in Macedonia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor