Start BAC, sesiunea de toamna! Peste 1.000 de absolventi de liceu din Timis, in examen

De Adrian Panduru
Start BAC, sesiunea de toamna! Peste 1.000 de absolventi de liceu din Timis, in examen
Din nou în examen. Peste 1.000 de candidați din Timiș dau prima probă a Bacalaureatului de toamnă. Luni, 21 august, încep probele scrise ale celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului.

Prima probă la care candidații sunt examinați este Limba și Literatura Română. Conform Inspectoratului Școlar Județean, în Timiș, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 1.203 candidați. Dintre aceștia, 1.131 au urmat cursurile la „zi”, 32 la „seral” și 40 la „frecvență redusă”.

Atât subiectele pentru probele scrise, cât și subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Calendarul Bacalureatului de toamnă:

21 august 2017 – Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
22 august 2017 – Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
23 august 2017 – Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
24 august 2017 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
25, 28 august 2017 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
28 august 2017 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
29-30 august 2017 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D
30-31 august 2017 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
1 septembrie 2017 – Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
2 – 5 septembrie 2017 – Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie 2017 – Afişarea rezultatelor finale.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !