Spitalul Municipal Timisoara are propriul serviciu de tomografie

De Delia S. Barbu
Reactualizat la:
Spitalul Municipal Timisoara are propriul serviciu de tomografie
Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a inaugurat oficial, joi, noul spaţiu de laborator şi imagistică al instituţiei. Situat în corpul de clădire de la intrarea în Clinicile Noi, spaţiul a fost dotat cu echipament de ultimă generaţie, un computer tomograf achiziţionat cu ajutorul Primăriei Timişoara.

„Până acum, acest serviciu era externalizat. Bolnavii care aveau nevoie de computer tomograf erau duşi către alte servicii din oraş, lua timp şi costa mai mulţi bani. Acum putem face investigaţii bolnavilor din spital aici şi intenţionăm să semnăm un contract de colaborare cu Casa de Asigurări pentru a oferi aceste servicii, inclusiv de laborator, şi pacienţilor care nu sunt internaţi”, a spus dr. Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara. Acesta a anunţat oficial deschiderea centrului de imagistică în spaţiul situat la intrarea în Clinicile Noi.

La eveniment s-au aflat primarul Gheorghe Ciuhandu, care a spus că „Primăria va ajuta în continuare spitalul”, dar şi prof. dr. Octavian Creţu, şeful clinicii de chirurgie generală a spitalului care a declarat: „Mă bucur că, în sfârşit, s-a realizat o bază de explorări imagistice şi laborator în spital, un deziderat care a fost al meu, pe vremea când eram manager al instituţiei. Realizarea acestei baze cu acces atât pentru pacienţii internaţi cât şi pentru cei din afara spitalului este foarte importantă”.

Dr. Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal a precizat că a mai fost cumpărat şi un digitizor radiologic, „aparat care creşte calitatea şi acurateţea radiografiei şi reduce costurile pentru că nu mai este nevoie să mai cumpărăm filme”. În plus, managerul spitalului a anunţat faptul că spitalul a început activitatea de acreditare RENAR pentru laboratorul de analize medicale. „Intenţionăm să încheiem contract cu CJAS Timiş pentru a oferi aceste servicii şi bolnavilor din afara spitalului”, a mai spus dr. Octavian Mazilu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !