Spitalul Judeţean pierde bani, stadionul Dan Păltinişanu primeşte 1,5 milioane de lei

9Comentarii
Spitalul Judeţean pierde bani, stadionul Dan Păltinişanu primeşte 1,5 milioane de lei
Spitalul Judeţean din Timişoara nu a cheltuit banii de investiţii şi va pierde finanţarea. În schimb, de o suplimentare de 1,5 milioane lei la capitolul bani alocaţi va beneficia stadionul Dan Păltinişanu.

Rectificarea bugetară aprobată de Consiliul Jueţean Timiş în şedinţa de plen de marţi a înţepat serios bugetul de investiţii al Spitalului Judeţean, care nu a cheltuit banii alocaţi anul trecut pentru acest capitol şi, în consecinţă, finanţarea a fost redusă. Este vorba de un total de 1,538 milioane de lei. „După şase luni de zile, nu s-a cheltuit niciun leu”, a declarat preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, referindu-se la situaţia de la Spitalul Judeţean. Totuşi, Ostaficiuc garantează că în momentul în care se va trece la treabă, spitalul va primi din nou bani pentru investiţii.

Rectificarea bugetară a însemnat doar realocări de bani între diferite capitole, nu scăderi efective de sume. Mai mult, liderul CJT a vorbit despre anumite donaţii, de bani care au intrat efectiv în bugetul judeţean. Principalul beneficiar al realocărilor va fi stadionulDan Păltinişanu. Aici vor fi utilizaţi în plus aproximativ 1,5 milioane de lei, din care 500.000 prin Direcţia de Prestări Servicii a CJT, iar suma de un milion de lei fiind alocată prin Direcţia de Investiţii a instituţiei.

Lucrările efective la arenă vor debuta miercuri, imediat se va trece la treabă. Efortul muncitorilor va viza mai ales sectorul alocat special presei, acesta se va construi la tribuna a doua, realizarea unor copertine la tribuna întâi pentru acoperirea unui număr suplimentar de 400 de locuri pentru spectatori, dar şi amenajarea unor cabine suplimentare pentru comentatorii sportivi. Nu vor lipsi lucrările normale de igienizare, stadionul va trebui să fie în perfectă stare la debutul în Champions League. Data limită de predare a lucrărilor este 20 iulie.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor