Spitalele de boli infecţioase din ţară vor deschide, luni, centre de vaccinare contra A/H1N1

2Comentarii
Spitalele de boli infecţioase din ţară vor deschide, luni, centre de vaccinare contra A/H1N1
Ministerul Sănătăţii a dispus ca toate spitalele de boli infecţioase din ţară, dar şi alte unităţi sanitare, să deschidă, luni, centre de vaccinare antipandemică, pentru a creşte rata de vaccinare în această perioadă de plin val al infectărilor cu A/H1N1.

Centrele vor fi destinate în special persoanelor neasigurate sau care nu au medic de familie.

Autorităţile recomandă vaccinarea ca fiind cel mai eficient mijloc de prevenire a infectării. Medicii de familie sunt obligaţi să vaccineze contra gripei porcine fiecare persoană care îi solicită, în caz contrar ei fiind sancţionaţi de Ministerul Sănătăţii, a declarat, pentru NewsIn, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care a precizat că vaccinul nu are efecte adverse semnificative, fiind o metodă sigură de apărare.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, până pe 3 ianuarie au fost vaccinate 210.000 de persoane, iar după această dată solicitările au crescut de cel puţin zece ori. Până la finele anului trecut, se vaccinaseră contra gripei porcinei 166.000 de persoane, dintre care 40.000 doar în ultima săptămână a lui 2009.

Pacienţii cu simptome de gripă porcină trebuie să se prezinte la medic în 24 de ore sau în cel mult 48 de ore de la apariţia acestora, pentru ca tratamentul cu antivirale să fie eficient şi pentru a evita complicaţiile grave, mai spune prof. dr. Streinu-Cercel.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, cei care constată că au simptomele specifice bolii, respectiv tuse seacă, febră, secreţii nazale apoase, stare generală proastă şi, ocazional, jenă în gât, trebuie să fie consultaţi cât mai repede de medicul de familie sau de cei de la secţia de boli infecţioase a celui mai apropiat spital.

Complicaţiile ce pot apărea la pacienţii cu virusul A/H1N1, printre care infecţiile respiratorii şi pneumoniile, pot fi fatale, susţin specialiştii.

Sursa: Newsin



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor