Spiridusii Zian si Kopik au adus cei mai multi spectatori la Teatrul Maghiar

De S.P.D.
Spiridusii Zian si Kopik au adus cei mai multi spectatori la Teatrul Maghiar
Spiridusii Zian si Kopik au adus cei mai multi spectatori la Teatrul Maghiar
Peste 12 000 de spectatori la cele 172 de reprezentații ale spectacolelor sale, patru premiere, un festival reuşit şi mai multe premii. Acestea sunt referinţele stagiunii încheiate la Teatrul Maghiar din Timişoara, un sezon teatral pus de protagonişti „sub semnul abundenţei”.

„Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely a încheiat un an teatral deschis și prietenos, atent cu prezentul și preocupat de viitor, care a adunat 12.207 spectatori, a oferit cea mai reușită ediție a Festivalului TESZT, a contabilizat numeroase colaborări și a adus la Timișoara o serie de artiști valoroși și interesanți, români, maghiari sau sârbi. Cele zece luni ale stagiunii 2011/2012 au stat sub semnul abundenței”, consideră directorul instituţiei, actorul Balazs Attila.

Conform bilanţului oficial, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely a oferit publicului 172 de reprezentații: 50 în Sala Studio, 45 în Sala Mare, 18 într-un microbuz, iar 72 de reprezentații au avut loc fie în afara localității, fie în afara țării. S-au realizat patru premiere (Devianţă, Immanuel Kant, Furnitur şi Ionică Măzărică) și două avanpremiere (Peer Gynt şi Vagabondo), iar din stagiunile precedente au fost reluate 10 spectacole.

Într-un top trei al numărului de spectacole din fiecare lună, pe primul loc se clasează octombrie, cu 31 de reprezentații, urmat de mai cu 29 și ianuarie cu 22. Clasamentul lunilor, în funcție de numărul spectatorilor, clasează ”pe podium” luna mai cu 2868 de spectatori, martie cu 1594 de spectatori și luna octombrie cu 1488 de spectatori. Calculele arată că spectacolul Zian & Kopik a fost vizionat de 3032 de spectatori, Prah de 1677, iar că Devianță a strâns 734 de privitori, acestea fiind cele mai urmărite producții ale teatrului în stagiunea recent încheiată. Teatrul maghiar de Stat Csiky Gergely a avut o medie de 71 de spectatori în stagiunea 2011/2012.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor