Spectatori stropiti cu sampanie si show cu fete pe scena, la concertul lui Ja Rule de la Timisoara

21Comentarii
Spectatori stropiti cu sampanie si show cu fete pe scena, la concertul lui Ja Rule de la Timisoara
Rapperul american Ja Rule a susţinut sâmbătă noaptea un concert incendiar în clubul Heaven Studio din Timişoara. Artistul a cântat o sumedenie de hit-uri din repertoriul său, a invitat câteva fete din public pe scenă, iar la sfârşit i-a stropit cu şampanie pe cei aflaţi în primele rânduri.

Recitalul său din Heaven Studio a fost unul din ultimele sale concerte în libertate, deoarece muzicianul aşteaptă pronunţarea judecătorului unui tribunal din New York, care urmează să-l trimită în puşcărie. Ja Rule a fost acuzat de port ilegal de armă şi a pledat vinovat la sfârşitul lunii decembrie, iar sentinţa va fi dată în luna martie a acestui an. Necazurile i se trag de la faptul că în 2007 poliţia americană a găsit în maşina acestuia o armă semi-automată.

De altfel, vedetele americane de hip-hop au avut adesea probleme cu legea, printre cei care au mai stat la zdup numărându-se Lil Kim, Foxy Brown, Gucci Mane, DMX, T.I. sau Lil Wayne.

Printre piesele cântate de Ja Rule în clubul din Timişoara s-au numărat şi câteva de pe următorul lui disc ce poartă numele de „Renaissance Project”.  

Fără îndoială, cele mai aşteptate melodii au fost hit-urile sale, inclusiv „New York” (interpretată în original alături de Fat Joe şi Jadakiss). Rapperul american a invitat la un moment dat câteva fete din public pe scenă, iar la final a aruncat microfonul pe jos.

La sfârşitul recitalului său, Ja Rule a venit pe scenă cu o sticlă imensă de şampanie şi i-a stropit pe toţi cei aflaţi în faţa scenei. Rapperul a fost cât se poate de prietenos cu cei aflaţi în faţa scenei şi a dat mâna cu câţiva spectatori. În plus, câteva domnişoare mai îndrăzneţe au ţinut neapărat să pună mâna pe pantalonii acestuia, iar acest fapt nu l-a deranjat deloc pe starul american. Muzicianul, care e căsătorit din 2001 şi are trei copii, şi-a arătat – spre fericirea publicului de sex feminin – şi cele peste 20 de tatuaje pe care le are.

Amatorii de hip-hop au avut parte de un recital incendiar. După concert, Ja Rule a rămas în club, unde s-a distrat până spre orele dimineţii alături de publicul numeros care a participat la acest eveniment extraordinar.

Zoltan Varga



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor