Spectacolul de pe aeroport, pasibil de amânare?

1Comentariu
Spectacolul de pe aeroport, pasibil de amânare?
Timişoara - Spectacolul pe care Filarmonica îl pregăteşte timişorenilor ar putea fi amânat, în cazul în care condiţiile meteorologice nu vor fi prielnice.

Filarmonica Banatul pregăteşte un concert unic timişorenilor, cu ocazia debutul stagiunii 2008/2009. De fapt, evenimentul va fi unul triplu: vineri, 3 octombrie, de la ora 19, la sala „Capitol” va avea loc un concert vocal-simfonic la care va participa şi corul „Ion Românu” dirijat de Iosif Todea, sâmbătă Filarmonica va susţine un spectacol cu ocazia festivalului Bega Boulevard iar duminică seara, de la ora 19, este planificată interpretarea inedită a operei „Carmina Burana”, pe pista Aeroportului Internaţional Timişoara. Spectacolul ar fi o premieră pentru România, însă asta depinde în mare parte şi de cât de capricioasă va fi vremea. „Dacă va ploua foarte tare vom fi nevoiţi, probabil, să amânăm spectacolul o săptămână, dar nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Ar fi excelent dacă vremea ar ţine cu noi. Deocamdată s-au anuţat doar ploi uşoare în cursul dimineţii. Oricum, până acum am avut noroc – şi cu ocazia spectacolelor susţinute la Catedrală şi pe malul Begăi se anunţaseră iniţial ploi”, a spus Ioan Coriolan Garboni, directorul general al Filarmonicii.

Pregătiri intense
La eveniment vor fi aduse în jur de 2000 de scaune de la concertul lui Jose Carreras, iar organizatorii îi sfătuiesc pe cei ce doresc sa participe să se îmbrace gros, deoarece pe aeroport bate întotdeauna un vânt rece. De asemenea, transportul până la locaţia spectacolului va fi asigurat în mod gratuit de autobuze ce vor pleca începând cu ora 17:30 din faţa Filarmonicii. Vor exista şi locuri de parcare pentru cei ce aleg să ajungă cu autoturismul personal, iar paza va fi asigurată de Poliţia Comunitară. „Vor exista anumite măsuri de securitate pentru a preveni spectatorii de a încurca buna funcţionare a aeroportului, însă pista unde se va desfăşura spectacolul va fi transformată în zonă publică”, a spus directorul comercial al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Stamatovici. La concert, coregrafia va fi spectaculoasă, iar în decor vor apărea limuzine de lux, o aeronavă de pasageri, un elicopter militar, un MIG, peste 20 de motociclişti şi două autoturisme. La spectacol au fost invitaţi şi ministrul transporturilor şi cel al turismului, dar aceştia nu au confirmat încă prezenţa. Intrarea spectatorilor va fi liberă.

Alexandra Pleşa


Spectacol unic pe Aeroportul Internaţional Timişoara!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor