Spectacol de calarie si sarituri peste obstacole in Timis

De C. Onaca
Reactualizat la:
Cupa Totalco in Timis
Cupa Totalco in Timis
Demonstraţiile ecvestre revin în acest sfârşit de săptămână în vestul ţării. În apropierea Timişoarei, mai exact la ieşirea din oraş spre Giroc, are loc sâmbătă Cupa Totalco 20, o etapă din cadrul calendarului naţional de sărituri peste obstacole.

Cluburile Morisena Cenad, Romsilva Timişoara, Victoria Sânandrei şi Steaua Bucureşti îşi trimit reprezentanţii, cai şi călăreţi, la unul dintre cele mai importante evenimente ecvestre ale anului din Timiş.

Competiţia se desfăşoară în incinta Complexului Totalco situat pe drumul Timişoara-Giroc şi presupune parcurgerea unor trasee cu obstacole de nivel F, E şi D.

În programul evenimentului sunt incluse şi demonstraţii de voltijă şi o probă de forţă progresivă.

Prima ediţie a Cupei Totalco este organizată de Federaţia Ecvestră Română, Clubul Sportiv Morisena Cenad, Asociaţia Crescătorilor de Cai Pur Sânge Englez din România (cu sediul în Giroc) şi alţi parteneri.

Competiţia de călărie are loc sâmbătă, 9 iulie, cu începere de la ora 10, iar intrarea spectatorilor este liberă.

Spectacol de echitatie la Sannicolau Mare



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !