31. martie 2006 08:43; Reactualizat la: 31.03.2006 08:43


Ticu Dumitrescu anunţă astăzi dacă îşi dă demisia

Ticu Dumitrescu anunţă astăzi dacă îşi dă demisia
Constantin Ticu Dumitrescu va anunţa astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă demisionează sau nu din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Între timp, persoanele care dezaprobă alegerea lui Corneliu Turianu la conducerea instituţiei protestează în faţa sediului CNSAS.

Ieri, angajaţilor instituţiei li s-au alăturat reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti şi ai organizaţiilor non-guvernamentale. Protestatarii au făcut un lanţ uman în faţa CNSAS şi au scandat lozinici anti-Băsescu. Constantin Ticu Dumitrescu a sosit şi el la sediul CNSAS. Iniţiatorul legii pentru deconspirarea Securităţii ca poliţie politică a declarat că aşteaptă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.

“Să-mi pună pe masă cartotecile, smecherii din SRI, altfel nu vom avea nici o desconspirare, se repetă piesa de rândul trecut”, a spus Dumitrescu.

Între timp, Mircea Dinescu, Ticu Dumitrescu, Ladislau Csendes şi Claudiu Secaşiu au semnat o petiţie adresată Camerei Deputaţilor, prin care cer reluarea votului din colegiul CNSAS. Semnatarii documentului susţin că Dan Lazea l-a votat sub presiune pe Corneliu Turianu în locul lui Ticu Dumitrescu.



Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
Zapada face legea pe calea ferata: 300 de trenuri anulate!
CFR Calatori a anuntat, luni la pranz, ca din cauza zapezii au fost anulate nu mai putin 300 de trenuri de calatori - [...] mai multe »
Un avion a derapat la decolare si a iesit de pe pista
Incident pe aeroportul din Craiova: un avion, care urma sa decoleze spre Timisoara, a derapat si a iesit de pe pista. [...] mai multe »
Toate drumurile nationale din 7 judete – inchise!
CNADNR anunta ca, incepand cu luni, ora 12, se inchid toate drumurile nationale din judetele Buzau, Ialomita, Galati, [...] mai multe »
Nasterea in apa: avantaje versus dezavantaje
Nu te-ai decis inca asupra metodei prin care vei aduce pe lume copilul, iar nasterea in apa este una din optiuni? [...] mai multe »
USL boicoteaza consultarile cu presedintele Traian Basescu!
Uniunea Social-Liberala a anuntat, luni, prin vocea liderului PNL Crin Antonescu, ca nu va participa la consultarile [...] mai multe »
Sfaturi culinare pentru o atmosfera romantica de Sfantul Valentin
Masa este pusa, intensitatea luminilor este scazuta iar persoana iubita este pregatita pentru o cina romantica de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou