L-am văzut prezidând şedinţe, sfidându-i pe americani, făcând băi de mulţime pe străzile Bagdadului. Apoi l-am văzut captiv, cu chipul răvăşit, lipsit de putere şi aproape de nerecunoscut.
Modul cum şi-a guvernat ţara, dar şi familia l-au transformat pe Saddam într-un personaj controversat. Pentru a-şi menţine puterea, nu a ezitat să folosească cele mai diverse metode: de la tehnici teatrale până la declaraţii fulminante, plânge şi se şterge cu batista la congresul partidului.
M-aţi auzit …pînă la noi ordine ieşiţi de aici. Ruşine să le fie unor asemenea oameni. Suntem dispuşi să ne purtăm poporul pe umeri, aşa cum orice fiu şi-ar căra părinţii vârstnici. Deciziile pe care le-a luat ca şef al statului au dus la înformetarea şi sărăcirea poporului. Războiul împotriva Iranului a însemnat nu numai 8 ani de conflict, ci aproape un milion de irakieni ucişi şi o ţară sărăcită.
Nu numai ţara şi-a condus-o cu o mână de fier, ci şi familia. Fiecare avea rolul lui, bine definit. El spunea că fetele sunt mai bune decât băieţii pentru că îi sunt loiale Şi-a căsătorit fiicele cu şefii serviciilor secrete, dar nu a ezitat să îl execute pe soţul fiicei sale Raghad pentru că s-a simţit trădat.
L-a făcut să se întoarcă din Iordania şi le-a ordonat chiar unor membri ai propriei familii să-l ucidă. Pentru fii a fost un obiect de adulaţie şi un exemplu de urmat. Uday a devenit necruţător şi excentric, iar Ousay şi-a creat un cult pentru tatăl său. Nu sunt mai multe simboluri. Saddam este un simbol. Ousay nu. După ce a fost capturat de americani în decembrie 2003, Saddam a rămas numai o umbră a liderului nemilos din trecut. Unde e Saddam….O barbă albă pentru o istorie nemiloasă.
