De voie, de nevoie, bucureştenii şi-au lăudat ilustrul conducător, apoi, în numai o oră, l-au huiduit. Tot atunci a apărut şi semnul victoriei, pe care toată lumera îl făcea şi care căpătase un nou sens. Chiar şi cei care aveau doar câţiva ani la Revoluţie îşi amintesc de steagurile găurite de stema RSR şi de toate simbolurile acelor zile.
Secera şi ciocanul, odele ceauşiste şi cântecele patriotice au dispărut violent. A fost o zi unică în istoria ţării, zi în care s-au strigat lozinci care-l proslăveau pe dictator şi puţin mai târziu, altele care-l ţintuiau la stâlpul infamiei, alături de tovarăşa sa de viaţă. În doar două zile, revoluţia naşte alte simboluri. Mulţimea a strigat Victorie şi Armata e cu noi! Steagurile găurite de stema Republicii Socialiste România au fluturat peste tot.
Un tânăr ajuns în balconul CC-ului, după ce a aruncat celor de jos portretele oficiale şi cărţile de propagandă pentru a fi distruse, a început să-l imite pe Ceauşescu, rârâit şi cu dezacorduri, spre hazul sutelor de mii de bucureşteni din piaţă. Atunci când a început să se tragă însă, n-a mai contat că era acolo ridicat simbolul libertăţii abia câştigate.
Tinerii şi-au pus la mâini, în acele zile, banderole albe şi cravate tricolore la gât. La TVR, botezată atunci Televiziunea Liberă, în celebrul studio 4, cei care ţineau discursuri aveau şi ei banderole legate la mână. Simbolurile au rămas şi astăzi, pentru cei care vor să-şi aducă aminte de acele zile.
Troiţa din Piaţa Universităţii şi crucea de la Hotel Intercontinental arată că acolo s-a îngenuncheat pentru prima dată şi s-a spus Tatăl nostru fără teamă în Bucureşti. La Sala Dalles, o placă memorială aminteşte că în acel loc s-a murit pentru democraţie.
La fostul Comitet Central a fost ridicat un monument pentru eorii revoluţiei, iar la Otopeni, marmura albă aduce aminte de tinerii chemaţi să apere aeroportul, fără să ştie că vor rămâne pe veci acolo.
