4. mai 2007 06:15; Reactualizat la: 12.02.2011 04:32


Regina Elisabeta a II-a vizitează SUA după 16 ani

Regina Elisabeta a II-a vizitează SUA după 16 ani
SUA – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a început, joi, vizita de şase zile în Statele Unite ale Americii. Sute de americani din Virginia au întâmpinat-o cu entuziasm pe suverana Regatului Unit.

Elisabeta a II-a a rostit un discurs la Richmond, în faţa Adunării Parlamentare a statului Virginia.

Adepţi ai egalitarismului, americanii nu sunt familiarizaţi câtuşi de puţin cu sofisticata etichetă regală britanică. De aceea, autorităţile au avut grija să afişeze câteva reguli elementare pentru întâlnirea cu cuplul regal.

Eticheta nu presupune ca americanii să facă reverenţe în faţa reginei şi ei vor aştepta ca suverana să facă prima gestul de a întinde mâna în semn de salut. Femeilor nu li se cere să aibă mănuşi, dar ar fi considerat deplasat, totuşi, ca doamnele care le poartă, să le scoată înainte de a o întâlni pe regină.

Formula de adresare cuvenită reginei este Maiestatea Voastră, în timp ce prinţul consort Filip va fi numit Alteţă Regală.

Unul dintre momentele vizitei va fi legat de masacrul de la Virginia Tech. Elisabeta a II-a va aduce un omagiu studenţilor şi profesorilor omorâţi în campus şi se va întâlni cu supravieţuitorii şi cu familiile victimelor.

Astăzi, regina se va duce la Jamestown pentru a marca împlinirea a 400 de ani de la sosirea primilor colonişti britanici în America. Elisabeta a II-a va asista şi la derby-ul din Louisville, cea mai populară cursă de cai din SUA.

Vizita se va încheia cu două zile petrecute la Washington, unde are programată o întâlnire cu preşedintele George W. Bush.

Aceasta este prima vizită a Reginei în America, după 16 ani.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
Bataie in Parlamentul de la Kiev
Un proiect de lege privind statutul limbii ruse a incins spiritele, joi dupa-amiaza, in Parlamentul de la Kiev intr-atat [...] mai multe »
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Shakira in Playboy?
Se zvoneste ca celebra cantareata columbiana, un adevarat sex-simbol, se afla in negocieri avansate pentru a aparea pe [...] mai multe »
Stephane Rotenberg, accident grav intr-o emisiune Tv
Cunoscutul jurnalist francez Stephane Rotenberg se poate considera extrem de norocos! Realiza o emisiune Tv: camera din [...] mai multe »
A murit inventatorul primei telecomenzi
Eugene Polley, cel care a inventat acum mai bine de o jumatate de secol prima telecomanda fara fir, care permitea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou