27. februarie 2008 06:46; Reactualizat la: 9.02.2011 23:21


Reducerea TVA, o prostie electorală

Reducerea TVA, o prostie electorală
Reducerea TVA la alimente de bază, propusă de Senat din motive electorale, nu va fi aplicată deoarece iniţiatorii trebuie să identifice sursa de compensare a veniturilor şi este greu de crezut că au curajul să propună creşterea altor taxe într-un an marcat de alegeri, a declarat premierul Tăriceanu.

“Nu toate prostiile care se spun or să ajungă să se şi materializeze. Cu iniţiative de genul acesta m-am obişnuit, nu mă mai sperie. Slavă Domnului, în Parlament mai sunt oameni care au şi cunoştinţe în domeniu, şi responsabilitate pentru a înţelege efectele unei astfel de măsuri. Nu vom ajunge la reducerea TVA deoarece trebuie să fie identificată şi sursa de completare a veniturilor şi mă îndoiesc că vor avea curajul (n.r.- iniţiatorii legii) să vină cu propuneri de creşteri de taxe în an electoral”, a spus Tăriceanu, la seminarul pe teme economice organizat, marţi, de Economist Conferences, divizie a grupului care editează publicaţia The Economist.

El a arătat că o diminuare a taxei pe valoarea adăugată nu va avea ca efect reducerea preţului la alimente pentru o lungă perioadă, lucru pe care “politicienii sadea” nu îl pot înţelege, şi a apreciat că “povestea cu reducerea TVA” este una pur electorală.

Senatorii au adoptat, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, o iniţiativă legislativă care prevede reducerea la 5% a taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Senatul a adoptat această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.

Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, fondurile necesare pentru a acoperi această reducere ar urma să fie obţinute prin creşterea la 50% a nivelului accizelor pentru iahturi, alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, avioane şi elicoptere de uz privat şi pentru motoarele de peste 25 cp. destinate acestora.

De asemnea, compensarea reducerii TVA la alimentele de bază se va face şi prin creşterea accizelor la ţigarete, tutun de fumat destinat rulării în ţigarete, confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur, produse de parfumerie, arme şi arme de vânătoare, altele decât de uz militar.

Iniţiativa legislativă a fost avizată favorabil de Comisia pentru buget-finanţe, reprezentantul Guvernului, secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor Cătălin Doica, prezent la dezbateri, pronunţându-se, însă, împotriva adoptării actului normativ.

Secretarul de stat a arătat că impactul bugetar al unei astfel de măsuri ar fi insuportabil pentru bugetul de stat, “cel puţin în acest moment”, respectiv 200 milioane de lei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat atunci că Ministerul Economiei şi Finanţelor va contesta la Curtea Constituţională iniţiativa adoptată de Senat pentru reducerea la 5% a taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază, dacă proiectul va fi promulgat, deoarece decizia ar diminua veniturilor bugetare, nu însă şi preţurile la alimente.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
BNR: deprecierea leului se trage de la… Lucas Papademos
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat cum a ajuns moneda nationala sa coboare sub pragul de 4,45 [...] mai multe »
Instanta ia telecomanda din mana CNA: OTV ramane pe micul ecran!
"OTV a infrant azi definitiv CNA: instanta a decis si anularea celei de a III-a injumatatiri a licentei OTV", titra [...] mai multe »
Noi revocari din functii decise de Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a revocat din functie intreaga conducere a Autoritatii Nationale de Reglementare pentru [...] mai multe »
Cati medici au plecat din Romania? Peste 11.000 in 5 ani!
Exodul medicilor romani a luat o tendinta ingrijoratoare, atrage atentia prof.univ.dr. Vasile Astarastoae, presedintele [...] mai multe »
Noua ani de inchisoare pentru Silviu Bian, fostul sef al ANOFM
Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 9 ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat [...] mai multe »
Record negativ – cursul BNR sare peste 4,45 lei/euro
Banca centrala a anuntat miercuri o noua depreciere istorica a monedei nationale - cursul BNR a ajuns la 4,4587 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou