29. septembrie 2005 14:25; Reactualizat la: 29.09.2005 14:25


Previziuni politice

Previziuni politice
Adrian Năstase, se aşteaptă la mari schimbări în Justiţie. Potrivit informaţiilor sale, actualul ministru al Justiţiei Monica Macovei ar putea fi numită procuror general, iar locul său ar putea fi luat de Emil Boc.

Liderul democrat neagă însă aceste informaţii.
,,Este evident că se pregăteşte o anumită schimbare şi, dacă informaţiile mele sunt corecte, se pregăteşte numirea doamnei Macovei ca procuror general şi a domnului Boc ca ministru al Justiţiei“, a precizat Adrian Năstase.

Adrian Năstase preşedinte executiv PSD Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, potrivit acestui scenariu, cel care o va înlocui pe Monica Macovei este Emil Boc.

Liderul democrat urmează să renunţe la funcţia de primar al Clujului şi să vină la Bucureşti, de unde să conducă şi destinele partidului, dar şi pe cele ale Justiţiei.

“Această situaţie ar conduce la declanşarea unei proceduri pentru alegeri anticipate în municipiul Cluj-Napoca”, a mai precizat Năstase.

“Probabil că, fiind în opoziţie, Adrian Năstase are timp pentru scenarii fanteziste”, a spus Emil Boc. Emil Boc preşedinte PD.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
BNR: deprecierea leului se trage de la… Lucas Papademos
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat cum a ajuns moneda nationala sa coboare sub pragul de 4,45 [...] mai multe »
Instanta ia telecomanda din mana CNA: OTV ramane pe micul ecran!
"OTV a infrant azi definitiv CNA: instanta a decis si anularea celei de a III-a injumatatiri a licentei OTV", titra [...] mai multe »
Noi revocari din functii decise de Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a revocat din functie intreaga conducere a Autoritatii Nationale de Reglementare pentru [...] mai multe »
Cati medici au plecat din Romania? Peste 11.000 in 5 ani!
Exodul medicilor romani a luat o tendinta ingrijoratoare, atrage atentia prof.univ.dr. Vasile Astarastoae, presedintele [...] mai multe »
Noua ani de inchisoare pentru Silviu Bian, fostul sef al ANOFM
Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 9 ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat [...] mai multe »
Record negativ – cursul BNR sare peste 4,45 lei/euro
Banca centrala a anuntat miercuri o noua depreciere istorica a monedei nationale - cursul BNR a ajuns la 4,4587 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou