30. iulie 2010 10:00; Reactualizat la: 30.07.2010 10:00


Peste 100.000 de turişti, inclusiv români, afectaţi de greva transportatorilor rutieri greci

Peste 100.000 de turişti, inclusiv români, afectaţi de greva transportatorilor rutieri greci
Peste 100.000 de turişti străini, inclusiv români, sunt blocaţi în nordul Greciei din cauza grevei proprietarilor de camioane, informează pagina online a agenţiei Focus.

 (6 comentarii)

Directorii hotelurilor susţin că greva afectează turismul din nordul Greciei, pentru că sute de mii de turişti din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, precum şi turişti greci sunt obligaţi să îşi prelungească vacanţele pentru că nu pot alimenta cu carburant.

Potrivit agenţiilor de turism, imaginea Greciei are de suferit, aproximativ zece la sută din pachetele cu transport propriu fiind anulate în ultimele două zile.

Joi, Guvernul grec a luat decizia mobilizării civice a şoferilor de cisterne, pentru a-i forţa în acest fel să pună capăt grevei care afectează staţiile de alimentare cu combustibili auto.

După eşecul negocierilor între Guvern şi reprezentanţii firmelor de transport combustibil, premierul Georgios Papandreou a semnat ordinul de mobilizare a acestora, obligând miniştrii Transporturilor şi Finanţelor “să adopte măsurile necesare pentru protejarea bunurilor publice, pe fondul riscului destabilizării vieţii sociale şi economice”.

Măsura mobilizării civice, care îi transformă pe şoferii de cisterne în membri ai forţelor armate şi îi obligă să respecte ordinele, a mai fost folosită şi de alte guverne din Grecia.

Şoferii de camioane au fost nevoiţi să revină la lucru în 1983, după o grevă îndelungată, iar personalul companiei Olympic Airlines a revenit la lucru în 1987 după o măsură similară.

Sursa: Mediafax


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
In spatiu se scrie istoria – Dragon a ajuns la ISS
Pentru prima data in istorie, o capsula construita in totalitate de o companie privata, SpaceX, a ajuns, vineri seara, [...] mai multe »
Disparitia misterioasa a unui copil, rezolvata dupa 33 de ani: a fost omorat
Deznodamant cumplit al unui caz care a ravasit America si, ulterior, tot mapamondul: un barbat a recunoscut ca l-a [...] mai multe »
Solar Impulse: vor sa faca inconjurul lumii cu un avion fara carburant
Avionul Solar Impulse a aterizat in noaptea de joi spre vineri pe aeroportul Barajas din Madrid, incheind prima etapa a [...] mai multe »
Bataie in Parlamentul de la Kiev
Un proiect de lege privind statutul limbii ruse a incins spiritele, joi dupa-amiaza, in Parlamentul de la Kiev intr-atat [...] mai multe »
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou