24. ianuarie 2008 09:26; Reactualizat la: 24.01.2008 09:26


Nebunia actelor la schimbarea domiciliului

Nebunia actelor la schimbarea domiciliului
V-aţi hotărât să vă mutaţi din oraşul natal, să vă înscrieţi la facultate, să vă schimbaţi serviciul sau pur şi simplu să vă schimbaţi mediul, anturajul. Decizia nu este una uşoară şi, pe lângă nebunia bagajelor, a acomodării, nu uitaţi să vă schimbaţi şi actele.

Cartea de identitate, permisul de conducere, înscrierea la medicul de familie sau, după caz, talonul de pensie sunt lucrurile care trebuie puse la punct.

1. Rezervaţi-vă câteva zile pentru nebunia actualizării actelor. Aveţi de făcut drumuri la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei din cadrul administraţiei locale, la Serviciul Permise din cadrul Prefecturii, la spital, pentru alegerea unui medic de familie (sau la cabinete individuale) şi, nu în ultimul rând, la Casa Judeţeană de Pensii.

2. Dacă domiciliul este unul provizoriu, cartea de identitate nu se schimbă, ci se completează o viză de flotant. Actele necesare la dosar sunt certificatul de naştere, dovada adresei de domiciliu (acte privind titlul locativ sau declaraţia de primire în spaţiu a găzduitorului), timbru fiscal şi o taxă reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.

Apoi, ca să vă înscrieţi la un medic de familie trebuie să aduceţi o adeverinţă de la actualul loc de muncă, adeverinţă de şomaj (în cazul şomerilor), talonul de pensie (în cazul pensionarilor) sau adeverinţă de la facultate şi de la Administraţia Financiară, cum că nu realizează venit (în cazul studenţilor).

3. Nu în ultimul rând, pensionarii care nu primesc pensia pe card bancar trebuie să anunţe noua adresă la Casa Judeţeană de Pensii din vechea localitate. Înainte trebuie să facă o cerere către aceasta, în care să anunţe noua adresă.

“Nu îndrăznesc să mă apuc de acte”

Deşi este de aproximativ doi ani în Bucureşti, solista formaţiei Mandinga nu şi-a schimbat nici un act de teama alergăturii şi a statului pe la cozi. “Aici nu am deocamdată nimic stabil, locuiesc cu chirie, de la facultate nu mi-au cerut nici un act, iar de medic de familie, din fericire, nu am avut până acum nevoie. Poate când o să-mi iau locuinţa mea, o să-mi pun toate actele la punct”, mărturiseşte Elena, originară din Caracal.
SURSA: www.click.ro



Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
Unde sunt drumuri inchise, unde sunt restrictii?
Centrul Infotrafic al Politiei Romane a anuntat, duminica seara, lista drumurilor inchise din cauza zapezii: autostrada [...] mai multe »
Ion Sandu, ANM: Imi doresc sa nu dam cod rosu de ninsoare!
Ion Sandu, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, spune ca isi doreste sa nu fie nevoit sa declare cod [...] mai multe »
Cate locuri de munca sunt vacante in fiecare judet?
Sunt cel mult 600 de slujbe vacante pe judet, in cazurile fericite: Brasov, Iasi, Cluj! In Bucuresti sunt cu putin peste [...] mai multe »
Orar unitar pentru toate autoritatile publice
La solicitarea proaspatului premier, Mihai Razvan Ungureanu, toate autoritatile publice - centrale si din teritoriu - [...] mai multe »
Recomandarile in fata ninsorilor: pregatiti-va o rezerva de alimente si apa!
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta a lansat duminica un apel catre cetateni, cu recomandari in fata [...] mai multe »
5 idei de jocuri pentru copiii de 3-5 ani
Iata 5 idei de jocuri care-l ajuta pe micutul tau sa-si dezvolte memoria, sa asocieze sunetele cu obiectele care le [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou