27. iunie 2007 09:05; Reactualizat la: 27.06.2007 09:05


Mâinile la control!

Mâinile la control Mâinile la control
BRUXELLES – Cetatenii europeni care calatoresc spre Statele Unite vor fi obligati sa se supuna procesului de amprentare la toate cele 10 degete de la maini, a declarat, la Bruxelles, un inalt demnitar de la Departamentul american pentru securitate interna.

 (4 comentarii)

Noua reglementare se va aplica atat celor care provin din tari ai caror cetateni au nevoie de viza, cat si celor din state scutite de viza de intrare in SUA, a spus P.T. Wright, director operational pentru programul US-Visit al Departamentului pentru securitate interna.

Totodata, americanii preconizeaza sa introduca scanarea fetei si a retinei drept parte a controlului biometric obligatoriu la intrarea pe teritoriul SUA, relateaza AFP. Aflat luni la Bruxelles pentru a le prezenta aceste noutati oficialilor Uniunii Europene, Wright a precizat ca un program-pilot de amprentare a tuturor degetelor va debuta in aceasta toamna pe zece aeroporturi internationale din Statele Unite.

El a asigurat ca aparatele utilizate sunt extrem de performante, astfel ca procedura nu va dura mai mult decat actualele tehnici de identificare, adica vreo zece secunde de persoana. „Vom sti cu certitudine cine esti”, a spus Wright.

Suspiciuni reciproce

Prezentarea de la Bruxelles a avut loc pe fondul negocierilor pe tema acordului dintre SUA si UE referitor la furnizarea de date amanuntite despre europenii care calatoresc spre America. Acordul respectiv expira in aceasta vara, iar europenii nu privesc cu ochi buni reinnoirea sa.

Totodata, oficialii europeni preseaza administratia de la Washington pentru includerea tuturor statelor membre UE in programul „Visa Waiver”, adica scutirea lor de viza. Si in SUA exista numeroase voci care se pronunta in acest sens, mai ales ca printre statele care asteapta sa scape de vize sunt o serie de aliati din campaniile din Irak si Afganistan, cum ar fi Polonia si Romania.

In urma cu cateva saptamani, directorul Departamentului pentru securitate interna, Michael Chertoff declara ca SUA ar putea accepta sporirea numarului tarilor scutite de vize. In schimb, se va introduce o noua procedura, „informarea electronica” privind intentia de a calatori in SUA, ce va trebui facuta cu 48 de ore inainte de data plecarii.

100 de milioane de amprente

La ora actuala, programul US-Visit prevede amprentarea a doar doua degete (aratatorul de la mana stanga si de la cea dreapta) ale cetatenilor straini care intra pe teritoriul american.

De asemenea, calatorului i se face o fotografie digitala. Acest sistem functioneaza in 115 aeroporturi, 15 porturi, 154 de puncte terestre de trecere a frontierei. Pana acum s-au luat 100 de milioane de amprente.

Peste 34.000 de persoane, ale caror nume apareau pe listele cu cetateni potential periculosi intocmite de autoritatile americane, s-au trezit ca nu li se permite sa intre pe teritoriul SUA. Noul sistem de amprentare totala va fi implementat, incepand din toamna, pe aeroporturile din Washington, New York, Boston, San Francisco, Detroit, Chicago, Orlando, Miami, Atlanta si Houston.

Sursă: EVZ


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
Vremea, filmata cum isi face de cap
Averse, descarcari electrice, rafale furioase de vant! Amarnica vreme la sfarsit de mai - furtunile lovesc fara [...] mai multe »
Victor Ponta nu poate lua inapoi banii dat primariilor de Mihai Razvan Ungureanu
Curtea Constitutionala ii da in cap lui Victor Ponta - judecatorii au admis sesizarea Avocatului poporului, iar actualul [...] mai multe »
In ce judete mai sunt locuri de munca neocupate?
Ceva-ceva s-a schimbat in primavara asta pe piata muncii: in evidentele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de [...] mai multe »
Gigi Becali, achitat in celebrul dosar al schimbului de terenuri cu MApN
Magistratii instantei supreme l-au achitat, joi, pe omul de afaceri Gigi Becali in dosarul schimbului de terenuri cu [...] mai multe »
5 alimente ce te ajuta sa ai un abdomen plat
Grasimea din jurul taliei poate conduce la boli de inima si hipertensiune arteriala, acestea fiind doar doua dintre [...] mai multe »
Criza din Grecia pune leul cu botul pe labe
Premierul Victor Ponta s-a suparat pe titlurile presei ca leul se prabuseste. Putem folosi alt termen: leul e in cadere [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou