7. aprilie 2008 16:27; Reactualizat la: 11.02.2011 13:37


La 73 de ani, încă se luptă cu taurii

La 73 de ani, încă se luptă cu taurii
Jose Julio este cel mai în vârstă toreador din Portugalia şi probabil din întreaga lume. Chiar dacă nu mai are aceleaşi mişcări ca în tinereţe, bătrânul încă mai intră în arenă şi reuşeşte să învingă, chiar şi rănit, animalele fioroase.

Corida organizată sâmbătă în localitatea portugheză Villa Franca a reuşit să reunească luptători cu taurii din întreaga lume. Cea mai spectaculoasă prezenţă a constituit-o însă Jose Julio, cel mai bătrân toreador. La cei 73 de ani ai săi, bunicul are o experienţă de peste 50 de ani în lupta din arenă.

Chiar dacă mişcările lui sunt îngreunate de vârstă, el a reuşit să stârnească ropote de aplauze în arena Xira, unde a avut loc spectacolul. Cu toate că şi-a luat toate măsurile de precauţie, Jose Julio a fost împuns de taur chiar spre finalul reprezentaţiei.

Spre stupefacţia tuturor, animalul l-a târât prin arenă câteva minute bune, împungându-l cu coarnele. Salvat de intervenţia matadorilor, toreadorul a fost îngrijit de personalul medical aflat la faţa locului. Jose Julio a suferit leziuni uşoare şi a putut reveni apoi în luptă şi să ucidă taurul.

SURSA: www.click.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
Bataie in Parlamentul de la Kiev
Un proiect de lege privind statutul limbii ruse a incins spiritele, joi dupa-amiaza, in Parlamentul de la Kiev intr-atat [...] mai multe »
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Shakira in Playboy?
Se zvoneste ca celebra cantareata columbiana, un adevarat sex-simbol, se afla in negocieri avansate pentru a aparea pe [...] mai multe »
Stephane Rotenberg, accident grav intr-o emisiune Tv
Cunoscutul jurnalist francez Stephane Rotenberg se poate considera extrem de norocos! Realiza o emisiune Tv: camera din [...] mai multe »
A murit inventatorul primei telecomenzi
Eugene Polley, cel care a inventat acum mai bine de o jumatate de secol prima telecomanda fara fir, care permitea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou