Din cele 660 km prevăzuţi, au fost terminaţi 330 km, 140 km sunt în curs de construire, iar restul este în proiect.
Construcţia zidului a început în iunie 2002 şi ar fi trebuit să se încheie la sfârşitul acestui an. Dar zecile de recursuri înaintate Curţii supreme de palestinienii lezaţi de traseul zidului au întârziat finalizarea sa pe cca 100 km, îndeosebi în zona Ierusalimului de est. Conceput sub guvernarea lui Ariel Sharon, zidul este una din cele mai scumpe proiecte realizate de Israel, cu un cost estimat de 3,2 miliarde dolari.
Potrivit ONU, trei sferturi din lungimea zidului se află în interiorul Cisiordaniei, în timp ce numai 145 km urmăresc fidel “linia verde”, care separa până în 1967 Israelul de Iordania. Construcţia se concretizează sub formă de sârmă ghimpată, gropi, drumuri, garduri electronice şi zidul de beton propriu-zis, care în unele sectoare atinge 9 m înălţime.
Israelul prezintă zidul drept o barieră menită să-i împiedice pe teroriştii palestinieni să pătrundă pe teritoriul său sau în coloniile evreieşti din Cisiordania şi să împiedice orice palestinian să pătrundă ilegal în Israel şi în Ierusalimul de est. Înalta Curte de Justiţie de la Haga l-a declarat ilegal, iar palestinienii îl califică drept “zid de apartheid”, care îi izolează în “bantustane”.
Zidul provoacă dezagremente importante locuitorilor, construcţia propriu-zisă şi zona-tampon din jurul ei privându-i de 6.289 ha. După terminarea lui, peste 49.000 palestinieni, trăind în 38 sate, se vor regăsi izolaţi de Cisiordania, în timp ce casele unui sfert din cei 230.000 palestinieni, care posedă documente de reşedinţă în Ierusalim, se vor situa în afara lui.
