Liderul de la Casa Albă a mângâiat curcanul şi a făcut câteva poze pentru cei prezenţi la eveniment. Norocosul curcan a fost trimis la parcul Disneyworld din Orlando, unde va fi admirat de vizitatori, de ziua Recunoştinţei. Va fi invitat special al paradei tradiţionale, apoi va deveni locatar permanent al parcului.
Majoritatea americanilor cred că tradiţia iertării curcanului a fost inaugurată de preşedintele Harry Truman în 1947. De fapt, potrivit arhivelor bibliotecii Truman, fostul preşedinte nu a iertat nici un curcan în perioada petrecută la Casa Albă.