Au luptat pentru înţelegerea şi păzirea credinţei mai ales cea care privea dogma Sfintei Treimi. Biserica a hotărât să fie prăznuiţi împreună, pentru a se arăta că sunt egali în sfinţenie.
Pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, cei trei ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, ei sunt cunoscuţi sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi.
Sfinţii Trei Ierarhi au fost slăviţi în toată lumea creştină, dar în special în împărăţia dreptcredincioasă de răsărit. Slăvirea lor a ajuns motiv de dezbinare între credincioşi, acum aproape o mie de ani în urmă, pe vremea când în Constantinopol se afla la putere cucernicul împărat Alexie, din neamul Comnenilor.
