22. ianuarie 2008 07:51; Reactualizat la: 22.01.2008 07:51


Basescu i-a dat un ultimatul lui Melescanu

Basescu i-a dat un ultimatul lui Melescanu
Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut luni, în scris, ministrului interimar al Justiţiei să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foşti sau actuali demnitari.

În scrisoare şeful statului afirmă că este îngrijorat de refuzul ministrului de a transmite Parchetului General şi DNA cererile pentru începerea urmăririi penale a celor opt foşti şi actuali demintari. Şeful statului explică circuitul pe care l-au urmat documentele pe care le-a trimis la ministerul justiţiei.

„Aceste documente venite din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DirecţiaNaţională Anticorupţie au stat la baza solicitării primite şi s-au aflat în copie la Administraţia Prezidenţială, cu inscripţia „Conform cu originalul” şi ştampila instituţiilor transmiţătoare. Absolut toate documentele pe care le-am deţinut v-au fost transmise”, se arată în scrisoare.

Băsescu precizează că documentele pe care le-a deţinut au stat la baza solicitării de începere a urmăririi penale, iar ministrul nu are dreptul de a cenzura decizia Preşedintelui. „De asemenea, vă atrag atenţia că nu aveţi atribuţii privind verificarea legalităţii actelor Preşedintelui, ci doar verificarea legalităţii actelor Guvernului.”

În opinia şefului statului, în momentul de faţă Meleşcanu împiedică îndeplinirea unei prerogative a Preşedintelui României. Mai mult, Traian Băsescu îi solicită lui Meleşcanu să se limiteze la atribuţiile legale şi să trimită solicitările de începere a urmăririi penale către Ministerul Public împreună cu referatele procurorilor de caz şi cu cererile formulate de Procurorul General şi procurorul şef DNA. „Vă atenţionez că în caz contrar aţi săvârşit un abuz în serviciu şi nu voi ezita să acţionez, în baza prerogativelor legale şi constituţionale pe care le am, în vederea normalizării situaţiei”, adaugă Traian Băsescu.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
BNR: deprecierea leului se trage de la… Lucas Papademos
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat cum a ajuns moneda nationala sa coboare sub pragul de 4,45 [...] mai multe »
Instanta ia telecomanda din mana CNA: OTV ramane pe micul ecran!
"OTV a infrant azi definitiv CNA: instanta a decis si anularea celei de a III-a injumatatiri a licentei OTV", titra [...] mai multe »
Noi revocari din functii decise de Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a revocat din functie intreaga conducere a Autoritatii Nationale de Reglementare pentru [...] mai multe »
Cati medici au plecat din Romania? Peste 11.000 in 5 ani!
Exodul medicilor romani a luat o tendinta ingrijoratoare, atrage atentia prof.univ.dr. Vasile Astarastoae, presedintele [...] mai multe »
Noua ani de inchisoare pentru Silviu Bian, fostul sef al ANOFM
Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 9 ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat [...] mai multe »
Record negativ – cursul BNR sare peste 4,45 lei/euro
Banca centrala a anuntat miercuri o noua depreciere istorica a monedei nationale - cursul BNR a ajuns la 4,4587 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou