Suma alocată de Congres se ridică la peste 120 de miliarde de dolari.
Senatul a respins, cu 50 de voturi împotrivă şi 48 de voturi pentru, amendamentul Partidului Republican, care viza excluderea din proiectul de lege a paragrafului referitor la calendarul retragerii trupelor din Irak. Camera Reprezentanţilor a adoptat, săptămâna trecută, propria sa versiune de buget, care prevede un calendar al retragerii uşor diferit faţă de cel propus de Senat.
Varianta susţinută de camera superioară cere ca primele unităţi să revină în Statele Unite peste patru luni, iar retragerea să se încheie la 31 martie 2008. Cele două texte trebuie să fie armonizate înainte ca o versiune comună să îi fie prezentată preşedintelui George W. Bush spre aprobare.
Liderul de la Casa Albă a precizat că va face uz de dreptul său de veto, în cazul în care documentul va conţine referiri la o eventuală retragere a trupelor din Irak. Dezbaterea asupra bugetului alocat armatei americane pentru războaiele din Irak şi Afganistan va avea loc până la sfârşitul săptămânii. Varianta definitivă va fi adoptată la începutul lunii aprilie.