30. ianuarie 2006 08:16; Reactualizat la: 30.01.2006 08:16


66 de morţi şi 141 de răniţi în Polonia

66 de morţi şi 141 de răniţi în Polonia
Polonia este în doliu după ce 66 de persoane au murit şi alte 141 au fost grav rănite după ce acoperişul unui centru expoziţional pentru columbofili s-a prăbuşit în urmă cu două zile lângă oraşul Katovice din sudul Poloniei.

Preşedintele Lech Kaczynski a calificat accidentul drept o catastrofă fără precedent a Poloniei democratice.

După toate probabilităţile, acoperişul s-ar fi prăbuşit sub greutatea stratului de zăpadă, ce măsura un metru şi jumătate. Încă nu se ştie cu exactitate câţi oameni se aflau la expoziţia de porumbei când a avut loc tragicul incident, dar se estimează ca numărul lor să se ridice la 500.

Majoritatea victimelor sunt polonezi însă printre morţi figurează şi 8 străini, un belgian, doi germani, doi slovaci, doi cehi şi un belgian. Printre victime s-ar putea afla însă şi un cetăţean român informează agenţia France Press care îl citează pe procurorul principal din Chorzow. Informaţia nu a fost însă confirmată până acum şi de alte surse.

Echipele de intervenţie şi-au întrerupt operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori. Decizia a fost luată ieri la prânz, după ce echipele de salvare au ajuns la concluzia că, practic, nu există nici o şansă ca oamenii blocaţi sub ruine să fi rămas în viaţă la temperaturile extrem de scăzute din timpul nopţii. Autorităţile de la Varşovia au decretat doliu naţional până pe 1 februarie.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Shakira in Playboy?
Se zvoneste ca celebra cantareata columbiana, un adevarat sex-simbol, se afla in negocieri avansate pentru a aparea pe [...] mai multe »
Stephane Rotenberg, accident grav intr-o emisiune Tv
Cunoscutul jurnalist francez Stephane Rotenberg se poate considera extrem de norocos! Realiza o emisiune Tv: camera din [...] mai multe »
A murit inventatorul primei telecomenzi
Eugene Polley, cel care a inventat acum mai bine de o jumatate de secol prima telecomanda fara fir, care permitea [...] mai multe »
Bebelus salvat cu cea mai mica inima artificiala din lume
Un bebelus de 16 luni a supravietuit 13 zile cu un prototip experimental: pana la primirea unui transplant salvator, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou