15. noiembrie 2005 14:50; Reactualizat la: 15.11.2005 14:50


6 legi adoptate prin aprobare tacită

6 legi adoptate prin aprobare tacită
Aprobarea tacită a devenit, potrivit constituţiei, o modalitate prin care prima cameră sesizată poate adopta orice proiect de lege fără dezbatere.

În ultimul an, prin parlament au trecut 6 proiecte de lege care au fost aprobate fără dezbatere.

Primii care au adoptat o lege prin procedură tacită în acest an au fost deputaţii. Legea modifica o ordonanţă de urgenţă privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă. În luna mai, senatorii au adoptat tacit proiectul de lege privind bunurile regelui.

Câteva zile mai târziu, deputaţii adoptă încă o lege fără dezbatere – un memorandum privind înfrăţirea unităţilor administrative din Moldova şi România. Nici legea de organizarea a Curţii de Conturi nu a mai ajuns în plenul Camerei Deputaţilor, aşa cum tot tacit a fost doptat şi proiectul privind organizarea SRI. Un alt proiect nediscutat, dar adoptat de deputaţi a fost cel cu privire la migraţia politică.

Dacă legea va fi adoptată şi de Senat, primarii şi consilierii îşi vor pierde funcţiile în cazul în care îşi pierd calitatea de membri ai partidelor pe a căror listă au fost aleşi. Procedura aprobării tacite este menţionată în constituţie.

Potrivit legii fundamentale, orice lege organică sau ordinară care nu este adoptată de prima cameră sesizată în 45 de zile este considerată aprobată. În cazul în care proiectul de lege este de o complexitate deosebită, termenul se prelungeşte până la 60 de zile. Procedura aprobării tacite nu funcţionează decât în cazul primerei camere sesizate, camera decizională nu are o limită de timp pentru dezbaterea legilor.



Recomanda articolul


Ultimele stiri din categoria România
Provocau tamponari si apoi santajau soferul care i-a lovit ca-l lasa fara permis!
Politia Rutiera informeaza: au aparut noi tamponari provocate cu intentie, in scop de santaj. S-a organizat un flagrant [...] mai multe »
Gest extrem! O gravida s-a aruncat de la etaj
Caz socant la Buzau: o tanara de 19 de ani, insarcinata in luna a saptea, s-a aruncat de la etajul al doilea sub [...] mai multe »
Ninsorile si gerul au facut 28 de victime
Morti in masini, morti dupa un drum prin zapada, morti in locuinte neincalzite! Bilant tragic al ultimelor zile de [...] mai multe »
De ce a fost respinsa comasarea alegerilor?
Curtea Constitutionala si-a motivat decizia de a respinge comasarea alegerilor locale si parlamentare: se va intra in [...] mai multe »
Cum sa-l determini pe copil sa fie cooperant?
Toti parintii isi doresc un copil cuminte si ascultator, insa unii micuti au o fire mai rebela. Ce ai de facut [...] mai multe »
Prajitura After Eight
Prajitura After Eight este o reteta delicioasa de desert pentru care aveti nevoie de ciocolata. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou