Nu este de mirare, din moment ce un cont ajunge să coste pe piaţa neagră de la 10 până la 300 de dolari, în funcţie de numărul de prieteni pe care îi are deţinătorul contului spart.
Spargerea contului de Facebook, în 3 paşi
Experţii de la Panda Security, o companie producătoare de softuri antivirus, a stabilit că, în cele mai dese cazuri, oamenii nici nu realizează spargerea contului. Mai mult, hackerii se folosesc de naivitatea utilizatorilor, care le furnizează chiar ei toate informaţiile. Iată care sunt paşii. Sunteţi contactaţi de un prieten al cărui cont a fost deja compromis, iar acesta vă solicită să accesaţi un link. În termeni de specialitate etapa se numeşte momeală.
Pentru că aveţi încredere şi îl cunoaşteţi pe cel care vă trimite mesajul, veţi fi tentat să mergeţi pe acel link. Numai că, în loc de poze sau informaţii sunteţi transferaţi către o pagina în care vi se solicită să vă logaţi din nou. Atenţie, această pagină este copia fidelă a reţelei de socializare, iar victima nici nu bănuieşte că se află în mijlocul a ceea ce se numeşte Phishing.
Doar dacă sunteţi atenţi la adresa site-ului o să realizaţi că nu mai navigaţi pe Facebook. Puţini sunt însă cei care se prind, aşa că îşi vor scrie parola şi adresa de email. Greşit. În acest moment infractorul cibernetic are acces total la contul de facebook, iar atacul poate continua. De data aceasta sunt vizaţi prietenii dumneavoastră.
Din fericire, nu este prea târziu şi puteţi acţiona chiar în al 12 ceas, totul este să vă daţi seama că aţi fost atacaţi de hackeri. “În primul rând, elimină toate permisiunile, care au fost date aplicaţiilor. Pentru a-ţi păstra identitatea în condiţii de siguranţă, este recomandabil să îţi schimbi parola şi numele de utilizator. Oricum, este bine să faci asta din când în când. Trebuie să foloseşti parole puternice, care nu pot fi ghicite uşor”, explică specialiştii Panda Security în analiza unui hacking de Facebook.
Beneficiarii – companii care îşi fac publicítate pe net
Atacurile asupra conturilor de Facebook nu se fac doar pentru amuzament, explică specialiştii. Vorbim de o afacere bănoasă în care sunt implicaţi mii de hackeri la nivel mondial. Un cont este o sursă de informare preţioasă şi se vinde extrem de bine pe piaţa neagră. Beneficiarii sunt companiile care îşi fac publicítate pe internet şi nu se sfiesc să folosească în acest sens spamul, adică mesajele electronice nesolicitate. Dacă spamul pentru email este puţin eficient, în cazul reţelelor de socializare, în special Facebook, cei care trimit mesajele cunosc vârsta, locul de naştere, interesele, sexul persoanei. Punct ochit, punct lovit pentru publicitate. “În luna iulie a acestui an, Facebook a ajuns pe locul 2 în topul mesajelor de phishing trimise. Pe primul loc se află sistemele de plată online”, dă alarma şi Ştefan Tănase, specialist Kaspersky Lab în atacurile asupra reţelelor de socializare.
Sursa: gandul.info