15. octombrie 2007 08:06; Reactualizat la: 11.02.2011 03:02


Naughty Illusion, nemţoaica fierbinte din Ţara Cangurilor

Naughty Illusion, nemţoaica fierbinte din Ţara Cangurilor
Este blondă, s-a născut în Europa şi are forme aproape de perfecţiune. Din îmbinarea acestor lucruri nu putea să ia naştere decât un model. Dar nu pe Bătrânul Continent, ci la Antipozi, acolo unde frumuseţea este apreciată la adevărata ei valoare, de orice tip ar fi.  (3 comentarii)

Conştientă de calităţile ei, dar şi de pasiunea de a se afla în faţa aparatului de fotografiat în ţinute cât mai sumare, Illusion este foarte căutată în ţara sa de adopţie, Australia. Deşi şi-a luat un nume de scenă îndrăzneţ, Naughty Illusion, tânăra îşi aminteşte cu plăcere de ţara sa. „M-am născut în Germania, într-un oraş mic din centrul ţării. Totuşi, când am vizitat prima dată Australia, m-am îndrăgostit de acest tărâm «de la capătul lumii», de oamenii săi melancolici, aşa că am decis să mă stabilesc aici şi să îmi urmez studiile”.
Cât despre pasiunea pentru modeling, Illusion recunoaşte că a simţit că i se potriveşte ca o mănuşă încă din copilărie, când „îmi plăcea să îmi schimb hainele, să mă aşez în faţa camerelor de fotografiat şi să îmi schimb tot timpul lookul. Chiar şi azi am mai păstrat din această pasiune de a-mi asorta hainele în funcţie de eveniment. Dar îmi place şi cealaltă latură a modelingului. Să mi se facă poze, să fiu muză pentru pictori sau să îmi las corpul pictat de artişti. Uneori contribui şi eu cu ideile mele, astfel încât să iasă noi imaginicaptivante”, spune apetisanta blondă.
Fără complexe sau false modestii, Naughty Illusion este o tânără care chiar a ştiut ce vrea de la viaţă: să-şi folosească darurile primite de la Dumnezeu pentru a-i face fericiţi pe cei din jur. Măcar virtual.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Oameni
5 experiente sexuale de neratat
Intre studii, cariera, prieteni si rude, un weekend in care n-ai nici un plan alaturi de partener este o exceptie. mai multe »
Jean Paul Gaultier – Paris Fashion Week 2012
Tinute provocatoare, feminine, sexy si transparente, coafuri vintage, machiaje dramatice – JP Gaultier ne-a oferit [...] mai multe »
5 modalitati de a-ti “incalzi” cele mai feminine tinute
Cu toate suntem vinovate de schimbari in starea de spirit stilistica si este total in regula. mai multe »
Pregatiti-va pentru serialul Carrie Diaries
Am asteptat cu rabdare noutati despre “Carrie Diares” si am aflat ca episodul pilot a fost preluat saptamana [...] mai multe »
Atelier de design floral Winter Mood
Winter Mood, tema din 12 februarie, pune accent prin cromatica pe alb – “un simbol al unei lumi in care toate [...] mai multe »
5 fapte reale despre jucariile erotice
Nu te numesti pervers sau obsedat daca folosesti in relatia ta amoroasa jucariile erotice. Nu suntem primii care le avem [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou